Există momente în care, atunci când tensiunea superficială atinge o anumită valoare critică maximă, nu mai poţi şi te manifeşti public pe un subiect pe care, în pofida stuporii încercate de mai mult timp, ai 
preferat… nu ştiu cum să spun… să aştepţi să vezi ce mai e şi bazaconia asta şi să înţelegi ce Dumnezeu se petrece defapt.
Există însă şi momente în care tragi linie şi decizi: gata, din acest moment nu mă mai uit la Lumea lui Banciu, decât în măsura în care uneori mă uit şi la “În gura presei”, adică apucându-mă uneori fiorul sado-masochist de a avea răspuns la întrebarea: ia să vedem ce mai face şi zbegplatipicul ăla?
Aşadar, la începutul verii, un gnom cu faţa acră şi degetele crispate-ncârligate-n faţa burţii proprii a apărut în faţa mea pe sticlă şi a început să spurce-n jurul lui. Tot.
La început, am tras concluzia că e foarte supărat şi, având în vedere că făcea revista presei, am acceptat convenţia şi l-am urmărit când aveam timp. Pentru că ai ce critica, nene, o-ho-hoooo… ai ce critica.
Prima dată când m-am enervat a fost probabil când, fără să încalce Legea Audiovizualului, insul a început să dea din casă ce se petrecea în şedinţele de la Sportul Roşu, cu nea Ovidiu la comandă. Cum o certa dumnealui pe Luminiţa Paul, că vorbise 500 de miliarde de minute pe telefonul redacţiei cu Malawi.
Bine, ascolecitinosule, cum îţi permiţi tu să dai din casă ce se petrece între noi, în redacţii? Ce relevanţă are asta pentru telespectator? Ce înţelege nejurnalistul? Că Luminiţa Paul îşi bătea joc. Cine-ţi dă ţie dreptul, dacă nea Ovidiu însuşi nu a spus asta public, să o faci tu?
Răspuns: nimeni. Eu niciodată nu o să fac o asemenea porcărie. Nimeni nu ar trebui acum să te mai angajeze în presă, că dai din casă pe radiouri şi televiziuni ce se întâmplă prin redacţii. Eşti pericol. A, şi mi-am amintit altceva, “în aceeaşi ordine de idei”, cum spun ăştia. De ce dai din casă alte lucruri fără relevanţă publică?
Cine eşti tu, să-l judeci pe Dumitru Graur că l-a adus tac-su pe pile în TVR? Cine eşti tu, să-l judeci pe Vlad Enăchescu, că l-a adus de mână Voicu Enăchescu în TVR?
Poate că ai dreptate, e plin de pile şi relaţii, nepotisme, şmecherii, dar, dacă vrei să te judeci cu Graur sau cu Enăchescu, închideţi-vă-ntre patru pereţi, beţi două navete de bere şi urlaţi unii la alţii până vă lămuriţi, dar nu umple sticla cu lucrurile astea care nu privesc pe nimeni din afara breslei.
Banciule, ştii câte lucruri din acestea aş putea să spun eu? Înmulţeşte cu toţi jurnaliştii din ţara asta şi vei afla câte astfel de lucruri nu populează mass-media niciodată. Never-ever, non-jurnalistule. Nimeni nu face ce ai făcut tu. Trădătorule. Turnătorule.
Aşa, acum să ne înţelegem asupra unui fapt: eu de când am început să scriu aceste rânduri şi până le voi termina nu te voi jigni niciodată. Te-am descris ca fiind “un gnom cu faţa acră”. Asta eşti. Te-am făcut non-jurnalist, trădător, turnător. Am fost concesiv, blând. Crede-mă. Eşti mai mult decât atât.
Dar eu nu mi-am permis să o fac pe soţia ta ştoarfă, cum ai făcut-o tu pe soţia lui Bănică. Iar pe tine nu mi-am permis să te numesc “nenorocitule”. Astea sunt lucruri dincolo de Legea audiovizualului. Care pe mine nu mă vizează, dar tot nu fac asemenea mizerii.
A, şi să ştii că Bastos, câinele turbat care l-a trădat pe Decebal, ducându-i pe romani la conductele de apă, era moral pe lângă tine. El era conştient de trădarea pe care o săvârşise, avea remuşcări, îşi striga vinovăţia public.
El nu şi-a sfidat colegul de birou şi pe toţi colegii din presă, înşiruindu-le numele ca pe un şirag de mărgăritare şi bătându-şi joc de toţi la un loc, la finalul frazei, din câteva cuvinte stupide, spuse la mişto. Bea nişte ulei de focă, să te cureţi.
Şi, trecând peste faptul că Ştefan Bănică Jr. ar putea, când vă întâlniţi, să-ţi ardă o labă fantastică şi răsunătoare peste obrazul ăla gros al tău de blembopitec, pentru că i-ai făcut soţia curvă, sunt lucruri la care nu te pricepi, omule.
De exemplu, nu ştii muzică, pentru că, dacă ştiai, ştiai că Ştefan Bănică este show-man. Nu ce anume cântă este marea sa calitate, ci faptul că face show, e fantastic, electrizează.
Dar îţi propun să faci un lucru: anunţă pe Facebook (că văd că ai început să te-mbăţoşezi cu aderenţii de pe Internet, ca şi Mircea Badea, al cărui epigon eşti) că luni seară eşti la Sala Palatului, unde faci “Lumea lui Banciu” de pe scenă. Ia să vedem noi câţi Facebook-prieteni vin să vadă emisiunea ta. Bănică aduce în fiecare an, de Crăciun, de trei ori câte cinci mii de oameni. Iată diferenţa.
Spui că nu există valoare muzicală în România? Aha, probabil de-asta ai avut neobrăzarea să-l jigneşti pe Johnny Răducanu chiar în noaptea-n care stătea întins pe spate, fără suflare, înainte să fie înmormântat. Ai ascultat vreodată măcar “October Song”? Ce spun eu, şi dacă ai ascultat nu ţi-a folosit la nimic.
O confunzi pe Natalia Barbu cu Nuştiucuma Barbu? Spui că-s toate o apă şi-un pământ? Păi Natalia Barbu, bărbate, este o privighetoare printre solistele basarabene, cântă extraordinar, are ambitus, volum (ţi-am dat link ca să afli cu această ocazie ce înseamnă lucrurile astea, poate mai descoperi câte ceva), e o solistă de mare excepţie.
Una peste alta – şi ca să termin cu povestea asta, ceea ce mă deranjează cel mai tare este că mutanţii mass-media tipici presei ticăloşite se replică de la o televiziune la alta, în loc să dispară.
Este un semn de boală a presei. Prima dată am văzut colegi de birou dându-şi reciproc la meclă pe post dintr-o emisiune-ntr-alta la Antena 3. Badea şi Ciutacu, de-a lungul timpului, au dat cu parul pe post în Mihaela Rădulescu sau Ion Cristoiu. Foarte urât.
Ce făcea şeful staţiei? Nimic, absolut nimic, Mihai Gâdea patrona măcelul de vorbe joase. La fel, şi în acest caz, constat cum Oancea, şeful B1 TV, tolerează salturile lui Banciu la beregatele lui Turcescu şi Cristoiu. Aşa ceva nu se face.
Ce e cu aluziile astea porcoase? Cine-a mai pomenit aşa ceva, ca pe post un realizator de televiziune, Banciu, să-i transmită unui alt realizator de televiziune, Turcescu, că dacă e vorba să şi-l împartă-ntre ei la B1 TV pe un terţ realizator, Moraru, el ia partea de sus, iar colegul lui partea de jos? Cât de jos poate să mai meargă de-acum încolo presa din România?
De acum încolo, acest domn nu va mai avea deloc în mine un telespectator, ci un critic. Am scris.