Rectorul Universității din Galați, Puiu Lucian Georgescu, fost ministru al Cercetării în Guvernul Tudose, posibil plagiator.
El figurează drept coautor al unor serii de articole științifice, între care există similitudini substanțiale sau care au pasaje identice.
Rectorul Universităţii din Galaţi, posibil plagiator
Edupedu.ro a obținut și analizat mai multe astfel de materiale, publicate între anii 2010-2015, care au fost publicate fie în jurnale diferite, fie în același jurnal, identificând elemente comune fără citare clară, adecvată.
Este vorba despre articole care reiau masiv din informația oferită de altele, scrie de aceiași sau de o parte dintre coautori.
Mai sunt articole ce folosesc aceeași bază de cercetare, duplicată pentru că obiectivul particular al cercetării era diferit.
Citeşte şi: Bodei a folosit tehnici de camuflare a plagiatului din doctorat
Există şi articole în care pasaje extinse folosesc aceeași informație, rescrisă sau rearanjată în frază sau în paragrafe. Contactat, Lucian Georgescu a apreciat că discuția pe acest subiect este o “vânătoare de vrăjitoare”.
El a spus că “orice grup cu o minimă experiență științifică își va da seama că este vorba despre zone similare, obiectivele cercetării sunt similare, dar se lucrează cu parametri diferiți.
Și, de cele mai multe ori, dacă îmi aduc aminte (…) E o echipă care lucrează pe un proiect și, periodic, publică rezultate, pe acel proiect.” Potrivit rectorului, “partea de cercetare e total diferită”, elemente similare fiind pe partea de “susținere”:
Citeşte şi: Liiceanu. Ruşinea Europei, o ţară cu premier şi ministrul al Educaţiei plagiatori
“Dacă scriem formula lui Pitagora într-un articol, asta trebuie scrisă tot timpul la fel.” El notează că, într-un caz, nu a știut despre existența unei lucrări anterioare pe aceeași temă, dar și atunci, ca și în celelalte cazuri, “componentele sunt similare nu pe partea de cercetare, ci pe partea de susținere”.
Ce spune cercetătorul pentru fiecare caz semnalat, plus comentariile lui generale, mai jos. Edupedu a analizat trei calupuri de articole științifice – unul format din două materiale și alte două formate din câte trei materiale.
În toate, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu este unul dintre coautori, alături de specialiști din Universitatea “Dunărea de Jos” sau din alte instituții de învățământ superior și cercetare.