Magnetul reprezentat de partidul lui Dan Voiculescu, PPU-SL, pare a fi viitoarea destinaţiei a extremistei Diana Iovanovici Şoşoacă.
PPU (social-liberal) a transmis redacției aktual24.ro un drept la replică, în care neagă că senatoarea Diana Şoşoacă ar urma să se înscrie în acest partid.
Aceasta e una dintre cele mai penibile chestiuni în mediul public, pentru o entitate: PPU-SL a dat în gât EvZ la Aktual24.
„Zvonurile privind aderarea senatoarei Şoşoacă sunt integral false. Nu au existat discuții, PPU (social-liberal) are o viziune responsabilă, proeuropeană, creștină, echilibrată, care mizează pe dezvoltarea clasei de mijloc și a dialogului, descurajând conflictul și intoleranța”, afirmă Daniel Ionașcu, președinte executiv al PPU (social-liberal).
Într-un articol publicat în EVZ, Ada Mesesan susține că Şoşoacă urmează să se înscrie în partidul lui Dan Voiculescu. Șefii EVZ, Dan Andronic și Mirel Curea, sunt de altfel prezenți zi de zi în studiourile Antena 3, postul prin care Voiculescu influențează clasa politică.
„Senatoarea Diana Şoşoacă se va înscrie în curând într-o structură politică. Dar nu la PSD, ci în ‘partidul lui Dan Voiculescu’.
Așa este cunoscut în Parlament grupul de patru deputați și un senator care a intrat în noul Legislativ, pe listele PSD, partid pe care l-au abandonat în ianuarie 2021 constituind o structură independența, PPU-SL (Partidul Puterii Umaniste Social-Liberală).
Este vorba despre deputații Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu, fiul lui Cristian Piedone, primarul Sectorului 5, Ana Loredana Predescu și senatorul Laurențiu Mihai. Au fost toţi membri și ai PSD, și ai ALDE.
Cei cinci demisionari din PSD nu își pot face însă grup parlamentar, pentru că nu au numărul minim necesar de deputați sau senatori, respectiv 10 parlamentari în Camera Deputaților și 7 în Senat.
Intenția parlamentarilor lui Dan Voiculescu intrați în Legislativ pe listele PSD este de a reuși să mai atragă în PPU-SL și alți senatori și deputați. Țintele lor predilecte sunt parlamentarii PSD, dar și deputați și senatori nemulțumiți de la PNL și USR-PLUS.
Conform surselor politice, Dan Voiculescu ar fi discutat deja cu ex-senatoarea AUR pentru a o convinge să se incrie în grupul parlamentar PPU-SL”, a scris Mesesan, în EvZ.
