Patriciu si-a vandut siesi actiunile Adevarul Holding

Share

Dinu Patriciu a declarat marţi pentru Mediafax că a vândut participaţia de 99,92% pe care o deţinea ca persoană fizică în cadrul Adevărul Holding către Fast Europe Media, societate cu răspundere limitată, înregistrată în Olanda, care îi aparţine.

foto: EvZ via Pagina de media

Omul de afaceri a mai precizat că toate detaliile acestei tranzacţii vor fi făcute publice într-o conferinţă de presă, care va fi organizată de Adevărul Holding joi.

„În ceea ce mă priveşte, am luat această decizie pentru a permite extinderea companiei în Europa Centrală şi de Est”

, a mai spus omul de afaceri.

Potrivit unei hotărâri din 15 aprilie, publicată marţi în Monitorul Oficial, adunarea generală a asociaţilor SC Adevărul Holding SRL, Dinu Patriciu şi Adevărul Distribuţie SRL, ultima reprezentată legal de către Peter Imre, au aprobat vânzarea şi transferul cu titlu oneros a 39.667.180 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, deţinute de către Patriciu în cadrul societăţii.


Share