Odesa va dărâma statuile Împărătesei Ekaterina a II-a a Rusiei şi a lui Aleksandr Suvorov

Share

Consiliul municipal din Odesa a votat pentru demontarea și mutarea monumentelor dedicate împărătesei Ecaterina a II-a și comandantului Alexandr Suvorov, potrivit serviciului de presă al Consiliului Municipal Odesa, citat de glavcom.ua.

„În cadrul celei de-a 16-a sesiuni a Consiliului Municipal Odesa, deputații au susținut decizia de a demonta și muta monumentele fondatorilor orașului Odesa”, se arată într-un comunicat.

Demolarea și mutarea monumentului dedicat Ecaterinei a II-a a fost susținută de 43 de deputați (97,7%) dintre cei prezenți.

Demolarea și relocarea monumentului lui Suvorov a fost susținută de 93,2% (41 de deputați) dintre cei prezenți.

Anterior, Consiliul Municipal Odesa a anunțat finalizarea consultării populare, în cadrul căreia majoritatea cetățenilor au susținut demontarea monumentului dedicat împărătesei ruse Ecaterina a II-a.

Primarul din Odesa, Ghennadi Truhanov, care în trecut s-a opus demolării monumentului, a declarat că va vota la ședința consiliului municipal pentru demontarea monumentului .

Pe 6 noiembrie, monumentul împărătesei Ecaterina a II-a din Odesa a fost înconjurat de un gard, de către autoritățile locale, iar sculptura a fost învelită într-un sac negru.

Luna trecută, primarul le-a sugerat locuitorilor din Odesa să creeze un complex care să se numească „Trecutul imperial și sovietic”, în loc să demoleze monumentele.

Ulterior, Truhanov a declarat atunci că este împotriva demolării barbare a monumentului dedicat împărătesei.

Share