home EVENIMENT, SPORT Mihaela Buzărnescu o învinge după un meci fantastic pe Elina Svitolina

Mihaela Buzărnescu o învinge după un meci fantastic pe Elina Svitolina

Share

Tenismana româncă Mihaela Buzărnescu a eliminat-o chiar acum de la Roland Garros pe ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie nr. 4, una dintre marile favorite. Este cea mai mare surpriză de până acum a turneului. Simona Halep, meci dramatissim

Mihaela a jucat foarte bine, mişcându-se ca un gumilastic pe tot terenul şi punând-o în permanenţă în mare dificultate pe Svitolina. De notat că jucătoarea ucraineancă este în mare formă, lucru care se vede clar în schimbarea alurii sale fizice şi în felul cum loveşte mingea.

Mihaela Buzărnescu va juca acum cu Madison Keys

Următoarea adversară a româncei este Madison Keys, care a trecut de Naomi Osaka, scor 6-1, 7-6. Mihaela (30 de ani / 33 WTA) a făcut break-ul încă din startul meciului și a condus primul set fără să-i ofere șansa ucrainencei să-și treacă în cont vreun break.

În setul doi, Svitolina a făcut prima break-ul, însă în game-ul următor Mihaela a egalat-o. Cele două au mers umăr la umăr până la scorul de 4-4, moment în care Svitolina a făcut din nou un break. La fel ca la începutul setului, Mihaela a revenit și a reușit re-break-ul.

Share