home MASS MEDIA MediaSind convoacă Adunarea Generală Extraordinară pentru a stabili calendarul acţiunilor greviste în Agerpres

MediaSind convoacă Adunarea Generală Extraordinară pentru a stabili calendarul acţiunilor greviste în Agerpres

Share

Biroul Executiv Naţional al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind întrunit astăzi, 1 iulie 2019, a decis convocarea Adunării Generale în sesiune extraordinară, în data de 11 iulie 2019, ora 11,00, la sala de şedinţe din Agerpres, pentru a analiza oportunitatea declanşării unor acţiuni greviste în Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Din informaţiile pe care le deţinem, ca urmare a restricţiilor bugetare, în data de 10 iulie 2019 angajații Agerpres vor primi salariile diminuate cu 15% din cauza neplății sporului pentru condiții vătămătoare de muncă.

SRJ MediaSind precizează că acest spor a fost acordat începând cu luna noiembrie 2018 în urma constatării de către specialiștii Direcției de Sănătate București și ai Institutului Național de Sănătate a mui multor noxe care pun în real pericol sănătatea angajaților din cea mai mare agenție de presă a statului.

Practic, acei bani care erau folosiți de angajați pentru refacerea sănătății sunt acum tăiați, în condițiile în care agenția nu deține sumele necesare pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și pentru a înlătura noxele depistate.

Precizăm că propunerile SRJ MediaSind înaintate Consiliului Director încă din data de 27 mai 2019 (amănunte aici), privind restructurarea/reorganizarea agenţiei în baza unor principii echitabile, de sus în jos, începând cu renunţarea la o funcţie de director general adjunct, transformarea direcţiilor în servicii şi eliminarea/comasarea birourilor, care ar fi diminuat semnificativ cheltuielile instituției, nu au fost luate în considerare.

Este rușinos pentru guvernanți să ia o astfel de măsură chiar în anul în care Agenția Națională de Presă Agerpres sărbătorște 130 de ani de la înființare. Angajații săi sunt „premiați” într-un moment aniversar prin reducerea veniturilor salariale cu 15 %.

La Adunarea Generală vor fi invitați reprezentanți ai organizațiilor la care SRJ MediaSind este afiliat cu drepturi depline, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, Confederația CNSLR-Frăția, Federația Europeană a Jurnaliștilor, precum și reprezentanți ai Casei de avocatură.

Vă vom ține la curent cu desfășurarea evenimentelor! #Demnitate!
Departament Comunicare SRJ MediaSind
Bucureşti, 1 iulie 2019

Citeşte şi
Procesul de unificare a sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune continuă! Sindicatul Român al Jurnaliștilor
Delegații prezenți la Adunarea Generală a MediaSind TVR au decis astăzi, 28 noiembrie 2019, cu
După doi ani și multă muncă, proiectul Managing change in media, organizat de către Federația
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, Filiala MediaSind TVR, condamnă decizia conducerii instituţiei de a nu
Tribunalul Bucuresti a respins excepţia ridicată de către conducererea sindicatului controlat de conducerea TVR, SPUSTv,
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala TVR a depus mai multe plângeri și denunțuri
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, prin Filiala Radio România, îşi exprimă îngrijorarea faţă de intenţia
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind  -  filiala Radio România condamnă abuzurile directorului Studioului Teritorial Craiova
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
După pierderea reprezentativităţii la nivelul SRTV, prin plecarea masivă a membrilor către MediaSind TVR, din
Share