Marius Petcu arestat preventiv pentru 29 de zile

Share

Curentul: Petcu e Luca şi Luca e Vîntu

“Marius Petcu a ajuns la acest sentiment romånesc al şpăgii după ce şi-a pus confederaţia la dispoziţia PSD şi a mafioţilor care controlează de cåteva cincinale mişcarea sindicală. El a fost întotdeauna protejat şi de aici i se trage „omnipotenţa“. E finul fostului naş al mişcării sindicale, Miron Mitrea, cel care, într-o declaraţie publică recentă, l-a mustrat că a încălcat regula de bază în lumea şpăgarilor cu ştaif, regula care spune „nu pune måna pe bani“.
Pe de altă parte, Petcu e paravanul lui Liviu Luca, patronul de facto al CNSLR-Frăţia. Am prezentat deja, în cotidianul nostru, o legătură pecuniară dintre Petcu şi Luca imposibil de contestat.”

foto: A3

Adevarul: Marius Petcu a ajuns după gratii

“Preşedintele CNSLR – Frăţia, Marius Petcu, a fost arestat preventiv, ieri, de către instanţa supremă. Înalta Curte a admis recursul DNA la decizia Curţii de Apel care stabilise cercetarea lui în libertate.”

TVR: “Oamenii din teritoriu vor demiterea lui Marius Petcu (…) dar ţara a votat pentru suspendare”

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat act joi de autosuspendarea lui Marius Petcu din funcţia de preşedinte al organizaţiei, în condiţiile în care varianta demiterii nici măcar nu a fost supusă la vot, transmite Mediafax.

Mediafax: Marius Petcu – Am făcut atâta bine în ăştia 20 de ani. Nu mă aşteptam la aşa ceva

“Liderul CNSLR-Frăţia a fost adus de soţia lui cu maşina condusă de aceasta, un autoturism marca Toyota RAV4. Îmbrăcat într-o geacă de blugi şi având un geamantan în mână, Petcu a ajuns la DCP în jurul orei 20.30, la aproximativ o oră de la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

EvZ: Marius Petcu, arestat

“Judecătorii instanţei supreme au admis recursul DNA, au casat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi au dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Marius Petcu.”

Share