Marcel Ciolacu susţine că-l va contacta pe Liviu Dragnea ca om

Share

Este destul de ciudat ce spune liderul actual PSD, Marcel Ciolacu, despre fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

Deci: înţelege cineva cum poate Ciolacu să îl contacteze pe Liviu Dragnea aşa cum contactează un om alt om?

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea poate să revendice un loc în PSD, acând în vedere că fostul președinte al partidului a primit azi aviz pozitiv pentru eliberare de la Penitenciarul Rahova.

„Haideți să vedem. E dreptul constituțional al domnului Liviu Dragnea să ceară eliberarea condiționată, presupun că nu e singurul român care a solicitat acest lucru, aflat în situația respectivă.

Nu cunosc ce prevede condamnarea domnului Dragnea, cât timp nu are voie să facă politică, interdicțiile cetățenești, dacă există așa ceva. E o discuție care nu-și are rostul în acest moment”, a răspuns Ciolacu.

Întrebat dacă îl va suna, Marcel Ciolacu a răspuns:

„Pe domnul Dragnea? Nu, în acest moment nu. Ca om, e posibil să fac acest lucru, dar nu din postura de președinte al partidului”.

Share