Presa 
românească a fost zguduită în ultimii doi ani. Scăderile de venituri s-au răsfrânt în ajustări de costuri, contracţie a tirajelor, reduceri ale numărului de pagini, restrângeri de grile, micşorări de salarii şi concedieri.
Toate aceste fenomene au culminat la începutul acestui an – coincidenţă sau nu, la finele unui ciclu electoral – cu un val de închideri de publicaţii, unele prezente în piaţă încă din anii ’90. Ca şi în alte sectoare din economie, criza a lovit acolo unde trebuia! Ceea ce i s-a întâmplat presei româneşti în aceşti doi ani nu este o urgie nemeritată, picată întâmplător şi din cauze exogene.
Chiar dacă unii încearcă să dea vina pe criză sau să explice cutremurul pe care îl trăim prin prefacerile unei noi ere tehnologice a internetului, realitatea este diferită: Presa a fost nevoită să suporte consecinţele propriilor ei deficienţe în organizare şi – mai ales – a păcatului de a se fi depărtat de cititor.
În peisajul post-decembrist, foamea de informaţii era foarte ridicată, iar cititorul era un actor activ. Nu doar pentru că parcurgea ziarele cu interes, ci şi pentru că literalmente susţinea economic publicaţiile. Nu voia promoţii! Nu voia cărţi sau gadget-uri! Nu voia cupoane! Voia ştirile zilei…
Şi era dispus să plătească pentru asta! Cumpăra ziare şi reviste în care avea încredere, citea comentariile şi opiniile ziariştilor pe care chiar punea preţ. În prima parte a anilor ’90 încrederea în presă era de invidiat.
Treptat, ceva din această legătură s-a pierdut, pentru ca în ultimii ani să se caşte o prăpastie imensă. Clivajul dintre cititor şi sursa sa de informare a fost atât fizic – prin distrugerea Rodipet-ului şi în general a distribuţiei (fenomen probabil nu întâmplător), cât şi prin dispariţia interesului comun.
Presa a fost finalmente acaparată – într-o formă sau alta – de cei care o voiau ca emiţător al propriilor lor mesaje. Astfel, aceasta nu a mai fost o oglindă a realităţii, în care cititorul să se regăsească, ci o goarnă a fel de fel de grupuri de interese (politicieni, servicii secrete, industrie financiară etc).
Nu a fost neapărat – din partea presei – un proces vinovat, o corupere nemijlocită. A fost mai degrabă un rău care a pătruns la nivel de cutume pentru a se generaliza pe măsură ce şi cititorul a devenit tot mai neglijent sau neimplicat.
Mai întâi a fost politicul (ajutat de mâna lungă a Secu’), cel care a înţeles utilitatea unei relaţii „amiabile” cu presa. Cedările sistematice au făcut loc unei adevărate simbioze între conducerile editoriale şi grupările din mediul politic.
Şi, odată nărăviţi la banul venit pe ocolişuri, nu a fost prea greu ca în această decadă presa să se facă preş şi în faţa celuilalt stăpân al României, respectiv al marelui capital. Asta într-un răstimp în care erodarea încrederii cititorului a fost un proces pe cât de implacabil, pe atât de nebăgat în seamă.
Negocierile bizantine, „prieteniile”, „bunăvoinţa” cumpărată, au ajutat deopotrivă la bunăstarea aparentă a presei în perioada de „boom”. Toată aceasta s-a răzbunat însă la venirea crizei, când presa, care îşi făcuse datoria în exarcerbarea unui optimism imbecil necesar inflamării creditului, a fost părăsită de capital.
Fără publicitate, presa a fost zguduită teribil în condiţiile în care, ceea ce ar fi trebuit să fie adevăratul punct de sprijin – cititorul – nu mai era acolo. Demult! Pentru că nu se mai regăsea în mesajul livrat de presă. Prea multă minciună, prea multe subiecte ocolite, prea multe „mănuşi”, prea mulţi ziarişti care luau lumină de la Secu’.
Cititorul nu avea cum să nu fie îndepărtat. Nu! Nu a fost internetul, nu a fost televiziunea de divertisment, nu a fost tabloidul cele care au îndepărtat cititorii, ascultătorii şi telespectatorii. Blazarea generalizată că binele comun, ca o soluţie de ansamblu la nivelul întregii societăţi nu mai poate fi găsit, a îndepărtat cititorul de o presă care pactizase deja cu alte grupări de interese.
Acestea vedeau în presă doar un vehicul de manipulare şi de transmitere a propriilor mesaje, victima urmând să fie tocmai cititorul. Presa românească a devenit un monstru hibrid între tipul de presă din Rusia aflat în mâinile puternice ale unor oligarhi şi „mainstream media” de peste Ocean aflată la picioarele corporatismului (neo)fascist american… citeste tot aici