Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA, în dosarul vizitei în SUA

Share

Atunci când este aproape de momentul ieşirii pe probaţiune din puşcărie, Liviu Dragnea se pregăteşte pentru un nou proces. Şi nu e singurul. Mai sunt.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi seară începerea urmăririi penale a fostului lider PSD Liviu Dragnea, pentru trafic de influență și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul vizitei pe care a făcut-o în Statele Unite în 2017, la ceremoniile de instalare a lui Donald Trump la casa Albă.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. În același dosar, este urmărit penal și consulul general al României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al lui Florin Iordache.

DNA a anunțat începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al PSD, pentru două infracțiuni de trafic de influență și “folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”.

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al lui Florin Iordache, la data faptei consilier parlamentar, pentru infracțiunea de cumpărare de influență. Dimitrescu este consulul general al României la Bonn și a fost consilier al lui Florin Iordache, fost deputat și ministru PSD.

Acuzațiile aduse de DNA:

I. “În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:
asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,
asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză.
În acest context, Dragnea ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România”.

II. În perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de Gheorghe Dimitrescu, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea cu înalți oficiali americani.

În scopul ascunderii adevăraților beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu și partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deținută de un cetățean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi și întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat”.

DNA precizează că în acest dosar au loc acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce în mai 2019 a fost condamnat definitiv la trei ani închisoare şi jumătate pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Joi după-amiază, el a fost dus la sediul DNA pentru a fi anunțat că a început urmărirea penală în legătură cu vizita pe care a făcut-o în ianuarie 2017 în SUA, la ceremoniile de învestire a lui Doland Trump.

Vizita lui Dragnea în SUA

PSD ar fi plătit 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a-i facilita lui Liviu Dragnea întâlniri cu vicepreşedintele Mike Pence, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan, precum şi cu persoane influente din mediul politic, din presă şi din mediul academic, scria în noiembrie 2017 site-ul Legistorm.com, care prezenta documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

“Acum, Partidul Social Democrat plătește grupului de relații publice Madison&Co 100.000 de dolari pentru a-l introduce pe Dragnea la Pence și Ryan “cât mai curând posibil” pentru a aranja <<întâlniri politice, media și academice>> pentru Dragnea. Cei implicați în acest caz sunt președintele Madison&Co, Al Madison, lobbyist-ul democrat William Oldaker, Drew Willison, șeful stafului liderului democrat Harry Reid și William Harris, un republican care <<a lucrat pentru Trump Organization pe diverse chestiuni politice și de business>>, potrivit documentelor date publicității. Departamentul Justiției n-a dat încă publicității datele pentru Oldaker și Willison”, se arăta în articolul publicat pe site-ul legistorm.com.

În articol se amintea că aceasta n-ar fi prima întâlnire cu membrii actualei administrații. În zilele de după inaugurarea președintelui Donald Trump, Dragnea s-a întâlnit cu președintele-ales, cu fostul consilier pe securitate națională, Michael Flynn și cu Ed Royce (senator republican), care conduce comitetul de afaceri externe din Camera Reprezentanților.

În documentul dat publicității de Departamentul Justiției în 24 octombrie 2017 apărea numele lui Gheorghe Dimitrescu ca persoană de legătură care ar fi inițiat aceste discuții.

“PSD nu are niciun contract cu vreo firmă de genul asta și nici nu a plătit vreun leu niciunei firme. Am verificat dimineață și eu la partid”, declara atunci Liviu Dragnea.

La momentul vizitei sale în SUA, în ianuarie 2017, Liviu Dragnea a postat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii de la un eveniment pe care îl descria drept “cină în format restrâns”, la care a participat împreună cu premierul Sorin Grindeanu și unde s-a aflat și Donald Trump. Dragnea spunea că a avut “un dialog cald și deschis” cu Trump, căruia i-a transmis “dorința nostra de a duce parteneriatul strategic” româno-american la un alt nivel, iar președintele ales i-ar fi răspuns că “vom face ca acest lucru să se întâmple. România este importantă pentru noi”.

Share