Fosta şefă a CSM, Lia Savonea, ar putea să ajungă în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Deputatul Mihai Badea cere ANI să verifice averea fostei șefe CSM.
„S-a lăsat o tăcere apăsătoare în Justiție după dezvăluirile făcute de cele două judecătoare de la Curtea de Apel București, care soluționau dosare grele de corupție și au fost excluse din magistratură.
Judecătoarele Daniela Panioglu și Alina Guluțanu, cu vechime de 25 de ani și respectiv 15 ani în magistratură, fac acuzații grave cu privire la ce se întâmplă, în acest moment, în instanțele din România”, susține deputatul Mihai Badea.
Parlamentarul USR susține că „în ultimii 6 ani, mass-media a dezvăluit abuzurile făcute în Justiție, atât de Inspecția Judiciară, cât și de fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), înlocuită cu Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC)”.
„Este vorba de anchete deschise împotriva unor magistrați incomozi, desființate în instanță, sau acțiuni disciplinare anulate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceste abuzuri care au avut loc în interiorul sistemului judiciar au fost încurajate și susținute de o parte din membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Chiar dacă o parte din cei responsabili pentru aceste abuzuri s-au pensionat în ultimul an, suntem datori să facem lumină și să arătăm cine sunt vinovații pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple niciodată.
Să vă spun ce voi face pentru început. Am citit că judecătoarele Daniela Panioglu și Alina Guluțanu au făcut un apel la Agenția Națională de Integritate (ANI) și cer o soluție față de cercetările începute în urmă cu 3 ani privind averea Liei Savonea, membru al CSM „pe final de mandat și în plină ascensiune profesională”.
