Preşedintele Klaus Iohannis ar amâna pentru o dată neprecizatî referendumul anticorupţie. Motivul ar fi îndepărtarea pericolului acut reprezentat de apariţia OUG 13.
Şeful statului ar intenţiona, odată ce are deja avizul consultativ al Legislativului, să păstreze acest as în mânecă. El ar putea fi folosit la eventualul următor atac contra statului de drept.
Klaus Iohannis foloseşte referendumul ca poliţă de asigurare la viitoarele atacuri contra Justiţiei
O astfel de oportunitate pentru folosirea referendumului ca armă de contracarare ar putea să vină. Ea ar fi un nou atac al Sistemului Corupt asupra Justiţiei. Majoritatea PSD-ALDE dă semne că, prin alte mijloace, roieşte în jurul aceleiaşi familii de idei.
Legislaţia penală ar putea fi slăbită din nou prin mai multe legi aflate la sertar în Parlament. Instituţii-cheie, ca DNA, DIIOT sau Parchtul General, ar putea fi slăbite. Atunci ar putea fi momentul oportun pentru lansarea unui referendum anticorupţie, arată surse oficiale de la Cotroceni.
Manifestaţiile de stradă şi-au atins momentan scopul
În plus, protestele civice ample şi-au atins scopul şi au stopat pe moment atacurile contra Sistemului Judiciar. Pe de altă parte, un referendum acum ar putea fi un eşec, pentru că există posibilitatea să nu fie atins pragul de 30%.
Astfel, Klaus Iohannis doreşte să îşi păstreze acest glonţ de aur şi să nu-l irosească în gol, fără rost.
E foarte posibil ca PSD să încerce noi atacuri la Justiţie, din acest motiv un referendum organizat acum l-ar face mai puțin eficient pe viitor.
, au mai explicat oficialii Administrației Prezidențiale.
