IPS Teodosie intră în conflict public cu IPS Calinic al Argeşului şi Muscelului

Share

În ultimele luni, IPS Teodosie Snagoveanu şi IPS Calinic al Argeşului şi Muscelului s-au poziţionat radical diferit în chestiunile de actualitate pandemică.

IPS Teodosie al Constanței l-a amenințat cu Sinodul BOR pe IPS Calinic al Argeșului, pentru că acesta a îndrăznit să vorbească despre pericolul reprezentat de scufundarea completă a copilului în apă, la botez.

”Nu îl împărtășesc nicidecum (n.r. declarațiile IPS Calinic), sunt luate superficial. La Sinod vom avea discuții cu toții, pentru că nu poate să treacă aceste afirmații superficiale, care contrazic Sfintele Canoane, nu pot să fie acceptate de membrii Sfântului Sinod! Imposibil! Botezul rămâne să-l săvârșim după toată regula canonică”, a declarat IPS Teodosie, pentru Radio Dobrogea.

Arhiepiscopul de Argeș și Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoților din județ, în urmă cu o săptămână, în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a bebeluşilor, la botez.

Reacția sa vine după ce un băiețel a murit la spital, la câteva ore, după ce a fost botezat la Biserica “Sf. Constantin și Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava, la începutul lunii.

În același timp, preoților fără experiență li se recomandă să nu mai oficieze astfel de evenimente, fără să fie asistați de alți colegi. IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel, a explicat de ce a luat această decizie.

„Am dat aceste îndrumări, ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi, că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu să fii însoțit și ajutat.

Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul – este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi, dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim…

Cine acceptă așa ceva, graba această, nu-i de recomandat, Doamne ferește. Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”, a spus Calinic.

Share