MICA DIVERSIUNE În ziua în care MS Regele Mihai I trebuia să vorbească în faţa Parlamentului, în sesiune solemnă, o campanie media alternativă 
(nereuşită) a fost iniţiată: Ziua Armatei (alegere tactica media nereuşită – nu faci aşa ceva).
Capete de pod au fost: defilarea militară din Bucureşti, cu făclii, care a trecut chiar pe lângă Opera Română; frontman-ul campaniei însă a fost chiar premierul Emil Boc, care nu a putut să fie prezent în Bucureşti, în Parlament, pentru că s-a dus la… Carei: pe 25 octombrie se aniversează în fiecare an eliberarea ultimei palme de pământ din teritoriul naţional în al doilea război.
MAREA DIVERSIUNE Aproape inutil să spunem că ultima palmă de pământ, la Carei şi Satu Mare, a fost pe 25. Oficial, au fost legate astfel lucrurile, pentru că atunci era Ziua Regelui, chiar dacă noi ştim că , în seara de 21 octombrie, la Castelul Foişor din Sinaia. Analog, s-a aşteptat ca independenţa Statului Român să fie declarată formal exact pe 10 mai, ziua Principelui Carol, în anul 1866.
Revenind, campania de expunere a familiei Ceauşescu, care familie „nu a fost chiar aşa de rea, au fost şi ei oameni, cu păcatele lor, cu bunele şi relele lor”, a început exact după ce Parlamentul a decis să-l cheme pe MS Regele Mihai I al României în plen pe 25 octombrie, la împlinirea vârstei de 90 de ani, într-o şedinţă solemnă, dedicată Sirului.
Primul episod vizibil public s-a consumat în emisiunea lui Robert Turcescu şi Ion Cristoiu, când invitatul Traian Băsescu l-a făcut pe Rege slugă la ruşi. Cam în aceeaşi perioadă, au început cele două campanii alternative: preamărirea ipocrită de către mass-media antiguvernamentale a MS Regele Mihai I şi invitarea apropiaţilor şi martorilor Erei Ceauşescu de către cea guvernamentală şi pro-Băsescu.
Reamintesc lungul şir de personagii din suita lui Ceauşescu, invitaţi de Cristoiu: traducătoarea (care a avut grijă să ne impresioneze şi să ne stoarcă o lacrimă cu povestea felului cum au aflat Nicu şi Leanţa că a fost cutremur în ţară), Paula Iacob (de vreo două ori), exact când devenea oficial că a colaborat cu Securitatea comunistă, şi lista poate continua, spumos şi pulpos, pentru că Cristoiu este un pasionat al acestui gen de interviuri, pe print sau televizate, pe cât de mare jurnalist este.
Este interesant că Robert Turcescu s-a distanţat sobru de campanie, abordând în emisiunea sa (formula iniţială) cu preponderenţă subiecte de actualitate. În acest timp, posturile antiguvernamentale au iniţiat o serie întreagă de emisiuni (repet) memorabile, dar evident ipocrite şi oportuniste. Te uitai de exemplu la Sandra Stoicescu şi aveai impresia că ea, familia ei, rudele, mătuşile, maşina, casele ei şi ursuleţul ei de pluş sunt monarhişti de-o viaţă, de-a valma.
Marea ofensivă jegoasă însă a fost făcută pe segmentul presei tabloide tv şi pe print, din care am aflat obiceiurile sexuale (probabil în mare măsură închipuite) ale Elenei Ceauşescu. În acest timp, Cristoiu îi mângâia din vorbe, împreună cu invitaţii săi „premium”, pe Nicu, Zoe, Valentin şi toată gaşca.
În aceste emisiuni cristoiene, Nicolae Ceauşescu era portretizat ca fiind un tip simplu, dar extrem de inteligent, Elena – o femeie înţeleaptă, dar contradictorie, simplă, dar inteligentă, Zoe şi Nicu era nişte tipi inteligenţi, culţi, cu metehne, dar, sărăcuţii, robii sistemului, în timp ce Valentin Ceauşescu era ilustrat ca fiind rebelul ce s-a rupt de clan.
Defapt, nici nu a prea contat în mod deosebit, în interiorul acestei paradigme propagandistice, tot ce se spunea. Atunci când îţi cânta într-o piaţăpublică un cor a capella, iar în mijlocul pieţei stă unul cu o coloană sonoră de 200 de watti şi dă drumul la muzică techno, sunt puţini care mai ascultă muzică bună. De această dată, s-a produs fenomenul de magnetizare media inversă.
Suntem curioşi ce mai urmează. Dacă aceste două campanii (media Opoziţiei – pro-Rege, media Puterii – bam-baram despre Ceauşeşti) vor continua, înseamnă că nu s-a terminat, că monarhia poate deveni periculoasă în acest moment pentru puterea politică. Timpul va demonstra dacă am greşit sau am avut dreptate cu această teorie.
Inutil să spunem că defapt „marea diversiune” cu Clanul Ceauşescu a fost zdrobită de evidenţa realităţii faptice.