Iosif Buble, bani din cer cu grămada de la primăria lui Piedone

Share

Iosif Buble este ceea ce noi numim un pelican. Un pelican este o vietate care adună-n guşa-i enormă o cantitate mult mai mare de peşte decât poate mânca.

El îşi face provizii, apoi este în stare mult timp să tot ia din guşă şi să mai mănânce câte puţin din provizia făcută. problema e că la oameni guşa devine enormă, diformă şi dă în patologie.

CURS, institut de sondare deținut de patronul stiripesurse.ro, Iosif Buble, a primit pe 6 iulie un contract cu Primăria Sectorului 5, condusă de Cristian Popescu Piedone, în valoare de 30.000 de euro.

Contractul a fost oferit prin încredințare directă. Acum o săptămână, primăria lui Piedone îi încredința direct, un contract de 30.000 de euro, unuia dintre patronii media care găzduiesc și promovează toate acțiunile sale, anunță Libertatea.

E vorba despre Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS SRL. Din 2017, acesta e deținut în proporție de 100% și administrat de Iosif Buble. El e și patronul stiripesurse.ro, site și pagină de Facebook cunoscute pentru promovarea edilului Sectorului 5.

Față de celelalte contractei directe avute de CURS, cel cu Primăria Sectorului 5 este cel mai consistent. În rest, institutul de sondare primeşte sume mai mici: 40.000 de lei (8.000 de euro) de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat – ISCIR, pentru un studiu privind „gradul de satisfacție al consumatorilor”.

70.000 de lei (14.000 de euro) de la Agenția Națională pentru Plăţi și Inspecție Socială, pentru un sondaj de opinie – „cercetare cantitativă (studiu sociologic) – studiu de evaluare specifică”.

Cealaltă afacere deținută de Iosif Buble, stiripesurse.ro, e o cooperativă agricolă de producţie de ştiri despre acțiunile post-electorale comise de Piedone, primarul fără karmă. 103 știri cu tag-ul „Cristian Popescu Piedone” sunt pe site-ul stiripesurse.ro, din ianuarie 2021 și până la jumătatea lunii iulie.

Cîteva dintre știrile laudative publicate de stiripesurse.ro:

Piedone a verificat stadiul lucrărilor de la școală Ion I. C. Brătianu: „Va fi gata în octombrie. Va promite Piedone!”

Aladin – nouă porecla primită de Piedone de la subordonațîi săi din Primărie: ce semnificație are

‘Minunea’ lui Piedone: Parc ridicat în 30 de zile în sectorul 5 din Capitală

Piedone a descins pe străzi în mai multe locuri din sectorul 5 pentru a verifica stadiul lucrărilor de investițîi (VIDEO)

Cascada de materiale laudative ori de promovare nu se oprește aici, ci continuă pe rețelele de socializare, unde filmulețele postate de stiripesurse.ro urmăresc toate acțiunile lui Piedone și adună sute de mii de vizualizări.

De exemplu, cel mai recent video cu Piedone, postat de stiripesurse.ro, din 10 iulie, inaugurarea unui părculeț de pe strada Arbănaşi, altfel un eveniment insignifiant, a adunat deja aproape 600.000 de vizualizări.

Cum e posibil aşa ceva? Evident, cu ajutorul furtunii de like-uri şi vizite de la ghemuri de useri care lucrează probabil în aceeaşi manieră ca şi în cazul Dianei Şoşoacă. Adică fără substrat social real în Sectorul 5, care nu are 600.000 de locuitori.

Și patronul Iosif Buble dă share cu articole laudative, pe grupul „Susținem Cristian Popescu Piedone”. Acum două săptămâni, pe 2 iulie, Cristian Popescu Piedone i-a dat o replică liderului liberal Ludovic Orban.

Iosif Buble a făcut o știre din declarațiile lui Piedone, iar cel care a distribuit-o pe Facebook, în grupul „Susținem Cristian Popescu Piedone”, a fost chiar patronul Iosif Buble!

„Zbang”, a adăugat Buble, alături de link-ul știrii „Piedone îi da o replică dură lui Ludovic Orban: Măi «omule galben»… Printre divine și mandoline, te visezi căpitan”.

Share