Ion Cristoiu nu a putut demonstra că nu a colaborat cu Securitatea

Share

Fondatorul Evenimentului zilei, Ion Cristoiu, a pierdut procesul cu istoricul Mădălin Hodor, care a firmase despre el că a colaborat cu Securitatea, ca sursa “Coroiu”.

Cristoiu l-a dat în judecată pe istoricul Mădălin Hodor, după ce acesta a declarat Newsweek România că jurnalistul este menționat, în documente din arhiva fostei Securități, ca sursă a Securităţii comuniste.

Ulterior, Newsweek a publicat o serie de documente depuse de CNSAS, la dosarul în care cei doi se judecau, solicitate de instanță. În aceste documente din arhiva fostei Securități, Ion Cristoiu e menționat ca sursa „Coroiu”.

Acum, instanța a motivat de ce a respins acțiunea fondatorului EvZ.

„Faptele esenţiale reţinute de instanţele de fond arată că pârâtul Hodor Mădălin Vasile a acordat un interviu la data de 28.05.2018, publicat on line de Newsweek, interviu intitulat „Mădălin Hodor confirmă: Ion Cristoiu a fost sursă a Securităţii”, în cuprinsul căruia a făcut referire la menţionarea reclamantului pe una dintre listele ce cuprind sursele fostei Securităţi a statului comunist la care s-a renunţat în anul 1985, apreciind că aceasta implică existenţa calităţii sale de sursă anterior momentului evocat.

Pârâtul Hodor Mădălin este salariatul pârâtei CNSAS în funcţia de consilier în Direcţia Investigaţii şi totodată cercetător acreditat, obținând informațiile menţionate în interviu în această ultimă calitate, ce îi dădea şi dreptul de a aduce la cunoştinţa publicului cele aflate cu ocazia cercetării desfăşurate;

reclamantul Cristoiu Ion este fondatorul publicației Evenimentul zilei, fost jurnalist, o persoană de interes pentru public prin prisma notorietății sale, considerat mentor de alți jurnalişti. Instanţele de fond au reţinut cu privire la aceste împrejurări că faptele pârâtului Hodor nu au caracter ilicit, deoarece ele se încadrează în limitele exercitării fireşti a dreptului la liberă exprimare al pârâtului, cuprinzând afirmaţii factuale, susceptibile de proba verității şi nu judecăţi de valoare, afirmaţiile fiind probate cu depunerea la dosar a înscrisurilor în discuţie”, arată judecătorul, în motivarea sentinței, publicată de Mădălin Hodor.

Share