Jurnalista de televiziune Octavia Geamănu, care i-a luat locul lui Andrei Zaharescu în schema ştirilor de la Antena 1 a comis o frumuseţe de anacolut într-un interviu pentru Mediaddict.
Octavia Geamănu spune (redau succesiunea întrebare – răspuns, pentru că este copios):
• Cum te-ai lupta cu următoarea etichetă: încă o blonda pe sticlă…
• Bine că ai folosit condiţionalul optativ. Oamenilor cărora mi-am dorit să le demonstrez ceva, am făcut-o deja. Şi mă bucur că au observat. Altfel nu aş fi unde sunt azi. În plus, fiecare e sui generis. Cine generalizează, subestimează.
Definiţia anacolutului este:
O întrerupere în structura sintactică unei fraze. O frază ce conține un anacolut începe într-un mod care sugerează o anumită finalizare și continuă printr-o schimbare bruscă a construcției logice, astfel încît cele două fragmente de frază au o legătură sintactică defectuoasă.
De exemplu, fraza „Cine mă caută, nu sînt acasă” conține un anacolut, pentru că începe cu o propoziție subordonată subiectivă, lăsînd impresia că urmează informații despre persoana „care mă caută”, dar continuă cu o propoziție principală care are deja subiectul subînțeles eu.
Uneori întreruperea structurii sintactice are loc de mai multe ori în cursul frazei. În general, anacolutul este considerat o greșeală gramaticală și de stil, dar poate fi folosit intenționat în limba literară pentru a obține anumite efecte.
Iată un astfel de exemplu, pe care îl construiesc acum instantaneu:
Cin’ se pune cu mine bine / Are dreptate.
Orice cititor se aşteaptă să audă continuare „… îi dau haina de pe mine”, dar citeşte altceva, care vine din alta contrucţie logică, a cărei iniţiere lipseşte şi lipitura este făcută cu pap lateral inteţionat. Anacolutul e aici o figură de stil.