Florin Călinescu, despre plecarea de la Pro TV: Spiritul Pro nu mai există!

Share

De acord cu asta, dar este interesant cum spune Florin Călinescu acest lucru exact la Aleph News, unde spiritul Pro a căpătat dimensiuni hiperbolice.

StareaPresei.ro scria recent despre felul cum îşi înjură, în spiritul Pro, Adrian Sârbu angajaţii, dintre care unii au şi plecat din cauza asta.

„Spiritul Pro nu mai există”, afirmă Florin Călinescu. Actorul a vorbit despre despărţirea de Pro TV. A intrat în direct la postul lui Adrian Sârbu, cel care a fondat Pro TV.

„Îndepărtându-se foarte tare de scopul apariţiei acestui post acum 25 de ani o să îşi dea seama că, inevitabil, puterea acestui brand se va goli. Când faci ceva care se adresează unui popor şi nu-i cunoşti aşteptările, inevitabilul se va produce”, a punctat Florin Călinescu.

La Aleph News, Călinescu a fost categoric, conform Pagina de Media:

– Nu mai este valabil sloganul ProTV de acum 20 de ani, “Te uiţi şi câştigi”. Nu mai este nici pe departe ceea ce domnul Sârbu a realizat, pentru că lucrurile atunci aveau o emoţie, aveau o particularitate, o energie care începea cu creaţie.

– Era un lucru făcut de la început pentru un telespectator pe care nu îl cunoşteam, dar îl ştiam şi asta a făcut să ţină ani de zile. Acum este un brand de telecomandă care merge din inerţie.

– Azi putem să vorbim despre un canal de filme cu ceva publicitate. Spiritul Pro nu mai există”, a spus Florin Călinescu printre altele.

Nu a spus concret care este motivul plecării de la Pro TV, însă a menţionat că nu are legătură cu banii pe care îi primea:

„Fiecare parte spune ceea ce consideră că trebuie să spună. Eu am negociat doar acum cinci ani şi nu este vorba despre o negociere fianciară niciodată”, a menţionat cel care a fost jurat la Românii au talent până în primăvara acestui an.

Share