Nici ruşii cei îndoctrinaţi nu se mai duc pe Stadionul Lujniki, să susţină războiul lui Putin, pe gratis.
Rușilor li s-a oferă mâncare gratuită, pentru a participa la mitingul lui Vladimir Putin, de la Moscova, potrivit Newsweek.
Mitingul cu 200.000 de participanţi, de pe Stadionul Lujniki, din Moscova, a fost anunțat de Kremlin, la începutul acestei luni, și are loc la o zi după discursul mult întârziat al președintelui rus în capitală, despre starea națiunii.
Citeşte şi: Putin a anulat un decret privind suveranitatea Moldovei
Putin şi-a făcut apariția la acest miting, în mijlocul unui spectacol cu vedete pop și grupuri rock, în care s-a căznit să ajungă pe scenă, strângând o batistă în mâna stângă şi vorbind numai cinci minute.
Canalul Telegram al publicației independente ruse Sirena a distribuit imagini ale unei foi de formulare Google, create de o organizație rusă de voluntari, numită Mega Volunteer.
Formularele online i-au încurajat pe ruși să se înscrie, pentru a participa la eveniment, promițându-li-se mâncare gratuită.
„Prieteni! Ne face plăcere să anunțăm platoul pentru spectatori, pentru un concert patriotic, care va avea loc pe Luzhniki, pe 22 februarie, în onoarea Zilei Apărătorului Patriei!” scria în formular.
Citeşte şi: VIDEO Sosia lui Putin, acum moartă, a citit mesajul de Anul Nou
Nu vi se pare că sună cunoscut? Cu o lună şi o zi înainte de manifestaţia uriaşă de pe 10 august 2018, a Diasporei, reprimată cu brutalitate, pe 9 iulie, PSD a procedat identic, la aşa-zisul „protest alb”: autobuze, arcan, mâncare, o sticlă de apă la purtător.
Lujniki, „platoul cu spectatori”. Nu se înţelege clar dacă nu cumva spectatorii sunt mâncarea
„Prieteni! Ne face plăcere să anunțăm platoul ca spectatori, pentru un concert patriotic, care va avea loc la Luzhniki pe 22 februarie în onoarea Zilei Apărătorului Patriei!” se citește formularul.
„Artiștii vor concerta ca în anii trecuți, precumi: Oleg Gazmanov, Shaman, Lyube, Nikolai Baskov și alții. Concertul este gratuit pentru toată lumea!”
Adică principiul romanilor: vulgului trebuie, ca să te ssusţină, să le dai două lucruri: panem et circenzes.
„Spectatorii unui miting-concert sunt adunați în moduri tradiționale… în funcție de interesele lor, oamenilor li se oferă mese gratuite, o plată de 500 de ruble (adică 7 dolari) sau scutire de mers la studii”, a relatat Sirena.
Propagandă
Un chat de grup pentru evenimentul creat de organizație, pe VKontakte, arată liniile care se formează, pentru a intra pe stadion, și selfie-uri ale participanților, care ţin steaguri ale Rusiei.
Institutul de știri a informat anterior că cetățenii ruși au fost vizați de reclame, prin care li se ofereau bani, pentru a participa la eveniment.
Anunțul a apărut pe canalele Telegram din Rusia, precum și pe alte rețele sociale, cu o ofertă de plată, de 500 de ruble, plus mâncare.
