Vladimir Putin are acum în Republica Moldova cinci spioni, rezidenţi moldoveni, mai puţin decât alaltăieri.
Serviciul Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a anunţat că investighează, împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), o reţea de agenţi, în care ar fi implicaţi cetăţeni ai Republicii Moldova, dar şi ai altui stat, care sunt suspectaţi de trădare de patrie şi spionaj.
Citeşte şi: Boxeri muntenegreni nu au fost primiţi în R. Moldova
Doi cetăţeni ai Republicii Moldova au fost deja arestaţi încă din decembrie 2022, iar alţi trei cetăţeni moldoveni au statut de suspecţi.
Acţiunile reţelei ar fi vizat o posibilă lovitură de stat, prin mijloace violente, potrivit descrierii pe care o face SIS într-un comunicat.
Aceste persoane „au fost cooptate de către exponenţi ai serviciilor speciale dintr-un stat terţ, cu rol de asistare a acestora” în acţiuni care, potrivit Codului penal, ţin de „înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova”. Este vorba, potrivit SIS, de „acţiuni de destabilizare şi de schimbare a orânduirii constituţionale în stat, prin violenţă”.
Citeşte şi: R. Moldova. Televiziuni interzise pentru ştiri false şi manipulare
„Suplimentar, în baza probelor acumulate, în vizorul oamenilor legii sunt şi cetăţeni ai altui stat, cercetaţi pentru spionaj, care dirijau şi finanţau activităţile subversive ale persoanelor din Moldova”, anunţă SIS.
Până la 20 de ani de puşcărie
Codul penal stabileşte pentru aceste fapte pedepse cu 12 până la 20 de ani de închisoare, arată SIS.
Serviciul de securitate precizează că acţiunile sunt investigate încă din 2020, fiind vorba atât de acţiuni planificate, cât şi „parţial realizate”.
SIS enumeră câteva din aceste acţiuni: facilitarea transferurilor financiare, incitarea la ură interetnică, animarea „spiritelor destabilizatorii” şi intoleranţă faţă de anumite categorii de cetăţeni, inclusiv „recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violenţă în interesul unui stat străin”.
Dejucare
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat la 13 februarie că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.
Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski – primul care a vorbit public despre astfel de planuri ale Rusiei în legătură cu Moldova – a declarat ulterior într-un interviu pentru televiziunea TV8 că „Rusia vrea să preia puterea în Moldova”, dar acest lucru nu se va întâmpla „cu tancuri”, ca în Ucraina, ci cu „bandiţi”, aluzie la o posibilă lovitură de stat.
