Fals în acte? Vlad Voiculescu ar fi inserat ulterior decizia de formare a grupului de lucru

Share

Vlad Voiculescu are probleme cu iz penal. Starea Presei a căutat în Monitorul Oficial, de pe 12 aprilie începând, decizia de formare a celebrului grup.

Actul normativ nu există. Un act normativ nu intră în vigoare decât după publicarea în Monitorul Oficial, inclusiv o astfel de decizie. Este neclar când şi cum a funcţionat grupul de lucru, fără să existe legal.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a precizat că în registrul de ieșiri al instituției sunt trecute două documente cu același număr: decizia privind înființarea grupului de lucru și un alt document. Acest lucru este, dacă uu imposibil, atunci cu siguranţă ilegal.

Imaginile arată că înscrisurile sunt făcute de persoane cu scris de mână diferit.

G4Media.ro a publicat duminică un document intern al Ministerului Sănătății, semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan, din 12 aprilie, cu două zile înainte ca Voiculescu și Moldovan să fie demiși de premierul Cîțu.

Documentul prezintă decizia de înființare a unui ”grup tehnic de lucru”, care urma să verifice ”modalitatea de raportare a datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2”. Pe una dintre cele două pagini, este scris mesajul ”Dlui. Florin Cîțu. Confidențial” și este semnată cu mențiunea ”Am primit”. Iarăşi: fals în acte.

Şi Florin Cîţu spune acelaşi lucru, dar pornind din alt capăt al tărăşeniei: documentul care a fost înregistrat la Ministerul Sănătății, prin care s-a înființat grupul de lucru pentru raportarea deceselor Covid, „arată ca un fals în acte”, a spus prim-ministrul, la Jurnalul de Seară de la Digi24.

Premierul spune că este în desfășurare o investigație la Ministerul Sănătății, în acest moment, pentru a se ajunge la o concluzie.

„Investigăm, vedem ce se întâmplă. Nu aș fi știut de acest document dacă nu ar fi fost aruncat în spațiul public, ca o dovadă a existenței unui presupus grup de lucru.

După aceea, am cerut investigații în detaliu și am descoperit că există acest document, care arată ca un fals în acte. Un document a fost înregistrat după ce a fost creat.

Acolo sunt mai multe lucruri – un secretar de stat care nu știe legislația în vigoare – sunt mai multe lucruri acolo, dar le investigăm pe toate și, ca de fiecare dată, vom avea o concluzie și o prezentăm public.

Văd că aveți surse foarte bune și ați aflat ceea ce am aflat și eu astăzi, acea problemă cu înregistrarea cu același număr pentru două documente. Arată ca un fals în acte, dar nu pot să mă pronunț.

Poate să fie și o greșeală, eu sunt gata să admit că ar putea fi și o greșeală, dar fără o analiză să vedem cine a înregistrat, când a înregistrat, cum a înregistrat, nu are sens să discutăm.

Dacă ar fi existat acest grup de lucru, l-aș fi pus la lucru. De asta am cerut sâmbătă, dacă există acest grup de lucru să mi se dea un raport a ceea ce a făcut până acum ca să știm de unde pornim. Dacă nu există, facem unul! Nu am o miză în a crea un grup de lucru.

Și nu înțeleg astfel de acțiuni care aruncă chestii pe surse… Cea mai ciudată a fost acea coală de hârtie care ar fi venit la premierul României, pe care nu scrie de unde e, de la cine ș.a.m.d. Ca și cum în România așa s-ar face lucrurile, iar premierul primește o coală de hârtie și semnează apoi pe ea „am primit”, fără să-l intereseze de unde e… Asta este problema. Să crezi, să presupui că premierul României își va pune semnătura pe o coală de hârtie care vine din neant.

(…) Eu nu primesc documente personal, există filtre până ajung documentele la mine și există proceduri, ele trebuie să fie prezentate într-o anumită formă, mai ales dacă scrie «Confidențial» pe ele”, a spus premierul Florin Cîțu.

Share