Fake news. RIA Novosti susţine că Volodimir Zelenski e la Braşov

Share

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se află la Kiev, într-un buncăr, ci cel mai probabil la Brașov, în România.

Ria Novosti este o agenţie de presă specializată pe ştiri ruseşti interne, deci oricine poate să-şi dea seama pe ce filiere ar fi venit o astfel de informaţie căzută din copac.

Ria.ru încearcă să susțină această teză, citându-i pe cei din proiectul „War on Fake”, care se chinuie să demonstreze că înregistrările lui Zelenski, din buncăr, sunt editate și trucate.

”Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a părăsit Kievul, iar apelul pe care l-a înregistrat poate să fi fost editat”, scrie canalul War on Fake Telegram.

Locația probabilă a lui Zelensky este orașul românesc Brașov: utilizatorii site-ului Flightradar au atras atenția asupra unei aeronave neidentificate, care a decolat de la granița dintre Ucraina și România, însoțită de elicoptere ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Este posibil, scrie canalul, ca avioanele să-l transporte pe Zelensky și echipa sa”, scrie Ria.ru.

Share