Rusia susţine că Ucraina se tot bombardează de una singură

Share

Aberaţiile lansate de Rusia, în spaţiul public, în această perioadă, întreg orice imaginaţie a unui om normal.

Ambasadorul Rusiei la Organiația Națiunilor Unite (ONU), Vasili Nebenzia, a susținut într-o ședință a Consiliului de Securitate că armata ucraineneană bombardează populația ucraineană, au transmis The Guardian și CNN.

Replica diplomatului rus, care nu a adus nici o dovadă în sprijinul declarației, a venit după ce ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin că are un plan pentru brutalizarea Ucrainei, în timp ce ONU încerca să negocieze formarea unor coridoare de evacuare pentru populația din orașele ucrainene bombardate de Rusia.

Reamintim că cel puțin două tentative de evacuare a cetățenilor ucraineni au fost amânate după bombardamentele Rusiei asupra acestora.

Share