Un general-maior al armatei ruse, Vitali Gerasimov, foarte apropiat de Putin, ar fi fost lichidat de trupele ucrainene, la Harkov.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării al Ucrainei, Vitali Gerasimov a fost general-maior, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41, a Districtului Militar Central al Rusiei.
Se spune de asemenea că un număr de ofiţeri superiori ai armatei ruse au fost ucişi şi răniţi. Serviciile secrete ucrainene spun că Gerasimov a luat parte la al doilea război cecen şi la operaţiunea militară rusă din Siria.
A primit o medalie, „pentru întoarcerea Crimeei”. Oficialii ucraineni au postat pe Twitter o fotografie, cu cineva despre care au spus că este Gerasimov, cu mesajul „Lichidat”, scris cu litere roşii, în partea de jos.
Corespondentul diplomatic al BBC, Paul Adams, este de aceeaşi părere, cu rapoartele despre moartea lui Gerasimov.
