home DIVERSE, MASS MEDIA Facebook intre socializare, comunicare si singuratate

Facebook intre socializare, comunicare si singuratate

Share

In urma cu cateva zile, sfatuit de un amic mai priceput decat mine in chestiunile de acest gen, mi-am facut cont de Facebook. Nu sunt un fan al website-urilor de socializare, dar respect felul de-a fi al altora.

Personal, cred (dar nu neg ca exista posibilitatea sa ma insel) ca aceia care stau in exces pe Facebook sunt oameni extrem de singuri, care incearca sa-si umple singuratatea si lipsa de comunicare (spleen tipic vremurilor in care traim) facandu-si “prieteni” pe retelele de socializare de tip Facebook.

Nu ei sunt vinovati pentru aceasta, ci lumea in care traim, in care muncesti ca blembelecul pana la refuz, exploatat de un patron (uneori tampit si agramat, alteori subtil si rafinat, dar de prea multe ori extrem de exploatator) pe care nu-l intereseaza defel cine esti, ce simti, ce te doare, ce gandesti si in consecinta te foloseste pe post de robot-raboteza, nu ca fiinta umana, ale carei calitati trebuie puse in evidenta printr-o munca inteligenta.

Una peste alta, ca sa nu mai lungesc vorba: in cateva zile mi-am facut 157 de “prieteni” de Facebook. Unii sunt oameni pe care Facebook ii numeste ca fiind prietenii mei, dar pe care nu i-am vazut in viata mea.

Numele lor imi sunt cunoscute, stiu cu ce se ocupa, ii respect si ii apreciez. As vrea sa am prietenia lor, dar in viata asta am cativa prieteni si stiu bine acest lucru.O prietenie se incheaga in foarte mult timp si presupune o multime de lucruri despre care nu vreau sa vorbesc acum.

Cea mai simpatica a fost reactia lui Bobby Voicu, care m-a intrebat daca ne cunoastem si cum am ajuns la el. I-am explicat ca eu sigur il stiu si ca el s-ar putea sa ma cunoasca si poate ca am vorbit, chiar daca nu mai tinem minte.

A inteles despre ce este vorba si m-a lasat in pace. Iarta-ma, omule, daca am intrat cu bocancii prin contul tau. Sper sa nu te fi suparat.

Sa revin la prietenie si “prieteniile” de Facebook si alte retele de socializare. Restul, in afara prieteniilor si amicitiilor adevarate, sunt pacaleli pentru, repet, suflete insingurate, in timpurile noastre in care omul se insingureaza in mod excesiv, stand ca habaucul in exces in fata calculatorului si traind intr-o lume virtuala schizoida.

Amicul acesta al meu, cum scriam, m-a sfatuit sa imi postez textele pe care le scriu pe website-ul meu, StareaPresei.ro, si pe Facebook, nu numai pe Twitter, pentru ca teoretic efectul poate fi unul de avalansa.

Cei pe wall-ul carora apar, 150 si ceva la numar, cum am mai spus, sunt la randul lor combinati in prietenii virtuale asemanatoare cu alte multe sute de oameni, care vor vedea postarea mea.

Un anumit procent dintre toti acesti membri ai tesaturii virtuale de prieteni edificate astfel vor intra pe website-ul meu, care va deveni astfel mai vizibil. Am acceptat ideea si am purces la treaba.

Mai mult, apelez si la serviciile Google Buzz, nou-infiintatul rival al celor de la Facebook si Twitter, chiar daca a pune linkuri pe Twitter si Google Buzz si a posta articolele pe Facebook dupa fiecare postare de pe StareaPresei.ro imi complica mult existenta.

Dar, ce sa-i faci? Pe mine nu ma cheama Mircea Badea, care, beneficiind  de o vizibilitate extraordinara pe Antena 3, poate sa scrie doua vorbe, trei prostii pe website-ul sau si-i sare caciula de zeci de mii de vizitatori eterocliti, care intra sa citeasca bramburerile sale de individ destept si turmentat de bazaconiile pe care trebuie sa le spuna la mogul.

Nu sunt prezent pe niciun website si nici cand lucram la ActiveSoft si tineam Blogul lui Budescu, acum stramutat pe StareaPresei.ro, nu am avut parte de un astfel de avantaj (si nici nu am cerut acest lucru), cu toate ca ar fi fost normal ca niste oameni sa se simta si sa faca acest lucru. Din pacate, prea putini au avut bun simt, iar aceia au facut acest lucru in masura in care au putut.

Asa ca nu-mi ramane decat sa lupt singur pentru propria mea vizibilitate. Cred ca faptul ca am reusit sa ajung cu StareaPresei.ro sa oscilez intre un minimum de 300 si un maximum de peste 500 de unici zilnic este, in aceste conditii, meritoriu si este aproape numai rezultatul muncii mele si a documentaristului meu, caruia ii multumesc pentru ceea ce face.

Asa cum le multumesc si amicilor si prietenilor din blogroll, cu care imi face placere sa am o colaborare constanta. Eu cred ca noi astazi, in presa alternativa, suntem prea putini si prea mici, indiferent daca avem cateva mii sau cateva sute de unici zilnic, pentru a nu tine strans unii cu altii, respectandu-ne diferentele de viziune si apreciindu-ne veleitatile si nebunia de a face ceea ce facem.

Asadar, sper ca, aceasta explicatie fiind postata, “prietenii”, “prietenii prietenilor”, precum si prietenii mei si amicii mei de pe Facebook, mai mult sau mai putin cunoscuti mie, sa-mi ierte pragmatismul. Sunt convins ca nu sunt singurul care gandeste astfel. Sa ne vedem cu bine pe Internet si de-acum incolo!

Share