Felix Tătaru a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a inaugura Școala Primară și Grădinița din satul Buda, comuna Corbița, județul Vrancea, renovate și dotate de Asociația BookLand.
După o primă intervenție, care a avut loc în perioada Octombrie – Decembrie 2020, în 2023 BookLand a revenit în Corbița pentru a finaliza ce nu reușise în prima etapă din lipsă de fonduri.
Astfel, între Octombrie 2023 – Februarie 2024 clădirea a beneficiat de noi lucrări de renovare și modernizare, valoarea cumulată a investiției fiind de 150.000 EURO, din care 20.000 de euro a reprezentat contribuția Primăriei Corbița.
Prezent la inaugurare pentru a vizita instituția de învățământ, Ambasadorul Felix Tătaru a făcut cunoștință cu elevii, părinții și cadrele didactice, apreciind implicarea acestora, dar și contribuția mediului privat, al cărui sprijin a permis îmbunătățirea accesului la educație de calitate pentru micuții vrânceni.
„Asociația BookLand mi-a făcut marea bucurie să pot călători la doar câteva văi și dealuri de locul în care am copilărit în Vrancea. Am mers la Corbița, unde m-am reconectat cu copilul meu interior.
Și copiii de acolo, din satul Buda, mi-au arătat prin curăția lor, prin bucurie, prin autenticitate cât de frumos este să te lași așa, pe mâna unor dascăli care își fac meseria cu pasiune, într-un context în care oamenii mari și-au dat mâna să refacă o școală.
Dar s-au ambiționat cumva și iată, prin voi, dragi sponsori și oameni mari, ați făcut acolo o minune! O minune pe care eu am simți-o în momentul în care mergi într-un sat care nu are apă și care are două clase în această școală, cu două doamne educator și învățător care predau pentru a-i ajuta pe toți copiii, cu părinți care au venit la acest moment de inaugurare cu multă încredere și bucurie – de fapt, asta e ceea ce ați făcut voi, ați dat încredere unei comunități să viseze și să vadă că are un viitor! E minunat ce ați reușit să faceți și sunt foarte recunoscător că m-ați făcut parte din această lucrare.” – Felix Tătaru, Președinte Asociația SuperTeach și GMP&U, Cofondator Itsy Bitsy & Ambasador BookLand
„Satul Buda era ʻlocul unde nu s-a întâmplat nimicʼ al lui Sadoveanu. Școala, construită în 1960, era într-o continuă degradare. Un prim strop de speranță a apărut atunci când un fiu al satului, domnul Silviu Ionașcu – ai cărui părinți au muncit ca profesori o viață ȋntreagă aici – a sponsorizat reconstrucția acoperișului.
Însă, restul era o ruină… Atunci a apărut BookLand, care a crezut în visul nostru de a readuce la viață inima comunității: ȘCOALA. Din acel moment a început o muncă permanentă, cu consultări zinice, cu transporturi de materiale de construcţii pe orice vreme și la orice oră. A fost un proces complex, o continuă frământare.
Dar iată ce a ieșit! BookLand a rotit bagheta fermecată și deodată am avut în față o mulțime de râsete zglobii de copii fericiți, care se simt minunat în noua și vesela lor casă. Acesta a fost cel mai minunat rezultat al eforturilor noastre: realizarea unui loc primitor unde educația să se simtă bine primită.” – Mihai Adrian Grosulescu, Director Școala & Grădinița Buda (jud. Vrancea)
„Dacă în acest sat Primăria va ʻtrageʼ apă, atunci acestei școli chiar nu-i va mai lipsi nimic. Deși ne-au trebuit 2 intervenții, la 4 ani distanță, acum putem spune că le-am predat copiilor un spațiu în care să se simtă și mai bine.
Le lăsăm în grijă o clădire cu de toate: săli de clasă luminoase cu parchet, mobilier modern, corpuri de iluminat și calorifere, holuri cu gresie și picturi murale realizate chiar de comunitate, o clădire tencuită, trepte noi cu balustrade, cazan pe lemne și-un coș de fum, precum și-o curte pavată de copii mari pentru copii mici (le mulțumim încă o dată elevilor vrednici de la Liceul Tehnologic ʻAnghel Salignyʼ, Bacău).
Ambasadorul nostru, Felix Tătaru, a venit cu drag să ne încununeze munca, căci ÎMPREUNĂ cu această comunitate căreia îi pasă de educația copiilor, susținuți și de Primăria Corbița care a asigurat suportul logistic, tone de nisip și a achitat parțial costul de manoperă, precum și de partenerii loiali, am contribuit la făurirea unor amintiri frumoase!” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociația BookLand
Costurile de renovare au fost de 150.000 de euro, din care 20.000 de euro a fost contribuția Primăriei Corbița, care a achitat parțial manopera și a pus la dispoziție nisipul și logistica.
Restul sumei a fost acoperită de cei peste 50 de parteneri ai proiectului – companii și asociații care susțin misiunea educațională BookLand în mediul rural: Leroy Merlin, UniCredit, Caparol, Kronospan, CEC Bank, Siniat, Duraziv, SIT, Turbomecanica, Radox, Elis Pavaje, Sipex, SAP, Masterplast, Niko Auto Com, Terra Gres, Echipa De Tâmplărie, INA Ferestre, Black Sea Suppliers, McCann Worldgroup, Atlas Copco, Policolor, Data Impex, Xella, Vopseaua OSKAR, Instal Impex, Dosamif, Kovostroj, RTH Proconstruct, Patru Mâini, Gilcom, Remat Maramureș, Larex-ir Décor, Cons Inst Drilea, Bilka Steel, Grup Orizont, Ferro, Extreme Computers, Serv Class, DXC Technology, Pepiniera „Grădina Verde”, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Coca-Cola HBC, Zentiva, HIRSCH Porozell, Porta Doors, Piatra Online, Asevi, Asociația Bine Pentru Oameni, Titan Machinery, Rehau, European Pastry, MaxBet și Promis Advertising.
Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli și grădinițe din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 – 2024, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual.
Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice, dar și mobilizând sute de companii private să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177.
Un exemplu de parteneriat public-privat care creează un viitor mai bun și sustenabil pentru copiii din satele și comunele României, contribuind la schimbarea mentalităților și atitudinii privind importanța educației în comunitățile rurale!
În 2024, BookLand face pasul următor, pentru a se ocupa nu doar de clădirile în care învață copiii din mediul rural, ci și de educația lor propriu-zisă. În vara aceasta asociația începe să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural în comuna Vulturești din județul Argeș (cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal) cu scopul de a forma, din 2025, muncitorii calificați de care România are atâta nevoie.
Dascăli pasionați și motivați vor preda în acest centru educațional 100% modern, pus GRATUIT la dispoziția elevilor și dotat cu toate facilitățile necesare pentru a susține performanța educațională & profesională (cu săli de clasă ‘scoase’ în natură, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar).
Asociația și-a propus astfel să revoluționeze învățământul profesional, implementându-l acolo unde-i șade mai bine – la sat -, derulând programe în sistem dual alături de agenții economici cărora le va pregăti teoretic și practic viitorii angajați, expunându-i pe copiii din mediul rural încă din clasa 0 la cele mai solicitate meserii din județul lor, îndrumându-i să-și descopere vocația și cultivându-le tăria de caracter prin respectul față de educație și muncă.
Investiția este estimată la peste 5 milioane EURO, iar experiența dobândită în acest prim Campus va sta la baza unei rețele naționale de centre educaționale profesionale în sistem dual pentru a încuraja stabilitatea, sustenabilitatea și prosperitatea mediului rural.
Toți cei care împărtășesc viziunea BookLand pentru șanse egale la educație de calitate pentru elevii de la sat se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Soricelul BookLand.