Curtea de Apel București a admis cererea Elenei Udrea, formulată în dosarul Hidroelectric,a și a sesizat CCR, privind presupusa neconstituţionalitate a Ordonanței de urgență 71 din 30 mai 2022, prin care Guvernul a pus în acord articolul 155, alineatul 1, din Codul penal, cu decizia CCR 358/2022, privind prescripția, potrivit deciziei instanței.
Pe de altă parte, curțile de apel din București și Craiova au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să clarifice cum se aplică deciziile CCR, privind prescripția nr. 297/2018 și 358/2022.
Avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov, susține că ordonanța prin care Codul penal a fost pus în acord cu decizia CCR 358/2022 privind prescripția ar fi neconstituțională din 3 motive:
– nu s-ar fi respectat voința poporului român de a nu se mai emite ordonanțe de urgență privind Justiția, exprimată la Referendumul din 26 mai 2019
– nu s-ar justifica urgența
– s-ar fi încălcat principiul cooperării loiale între guvern și parlament.
La momentul adoptării Ordonanței de Urgență privind prescripția, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a explicat de ce, în opinia Guvernului, actul normativ nu intră în contradicție cu referendumul din 2019.
”Era important ca această intervenție să se facă până la publicarea deciziei CCR în monitorul oficial, care ar fi dus la compromiterea multor anchete.
În ce privește referendumul, amintesc că a vizat trei chestiuni, materia infracțiunilor, a pedepselor și organizării judiciare. Nu abrogăm infracțiuni, nu mărim pedepse și nu scădem pedepse, nu intervenim în organizarea judiciară.
Trebuie ținut cont de spiritul referendumului, această OUG nu intră în coliziune cu efectele referendumului, cu spiritul referendumului. Se aliniază perfect acelui spirit și voinței cetățeanului care a votat pentru referendum”, a mai spus Predoiu.
Cea de a doua întrebare, la referendumul pe justiție din mai 2018, a fost:
„Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”. 81,1% au răspuns DA, 13,5% au fost NU, iar 5,3 % nu au fost valide.
Care e miza? Dacă ordonanța de urgență 71/30 mai 2022 cade la CCR, atunci articolul 155 din Codul penal, care reglementează prescripța specială, nu mai produce efecte și, pe cale de consecință, se constată că nu a fost întrerupt cursul prescripției generale, iar faptele ar fi prescrise încă din 2018-2019, au explicat juriștii consultați de G4media.ro.
În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, infracţiuni presupus comise în 2011.
