home EVENIMENT DSP vor avea 600 de militari personal în plus, a decis MApN

DSP vor avea 600 de militari personal în plus, a decis MApN

Share

Direcţiile de sănătate publică era în mod evident nişte instituţii aflate în mare dificultate organizatorică. Acum primesc un ajutor important.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) pune la dispoziția Direcțiilor de Sănătate Publică din țară aproximativ 600 de militari, pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit MApN, via Ziare,com, militarii vor îndeplini sarcini de operatori de call-center, pentru realizarea de anchete epidemiologice, precum și de operatori pe calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc, în cadrul acțiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Primii 230 dintre aceștia acționează, începând de marți, în județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, arată sursa citată.

Sunt pregătite efective care să-și desfășoare activitatea, în aceleași condiții, în Municipiul București și în alte județe, în funcție de solicitările Direcțiilor de Sănătate Publică.

Colaborarea cu direcțiile de sănătate publică se realizează în baza unor protocoale instituționale, la solicitarea acestora, precizează ministerul.

Share