DSP Bucureşti a suspendat cluburile LOFT, Club Bamboo şi Casa Di David

Share

Trei localuri cunoscute din Capitală, Casa Di David, Club Bamboo şi LOFT, au fost închise pentru 30 de zile, în cadrul activităților de verificare privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS COV 2.

La acțiunea de control au participat polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică.

Proprietarii clubului LOFT au primit trei sancţiuni în valoare de 42.000 de lei, iar DSP a dispus suspendarea activităţii pentru 30 de zile. Au fost verificate şi terasele din parcul Herăstrău.

Casa di David va avea activitatea suspendată pentru 30 de zile, după trei sancţiuni în valoare de 48.000 de lei. De asemenea, clubul Bamboo va fi închis pentru 30 de zile.

Au fost aplicate zece sancţiuni agenţilor economici în valoare de 113.000 de lei şi au fost sancţionate 53 persoane cu amenzi în valoare de 34.000 de lei.

Share