Două judecătoare CSM, Gabriela Baltag si Evelina Oprina, ar fi membri PSD

Share

Dacă este aşa, atunci se explică de ce Gabriela Baltag şi Evelina Oprina au această atitudine publică împotriva desfiinţării Secţiei Speciale.

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) a anunțat că a înaintat o adresa oficială către PSD, în care îi solicită să comunice dacă „doamnele judecător Gabriela Baltag și Evelina Oprina sunt membri ai Partidului Social Democrat”.

„În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, vă solicităm să ne comunicați dacă doamnele judecător Gabriela Baltag și Evelina Oprina sunt membri ai Partidului Social Democrat, dacă acestea au achitat cotizația la zi, dacă au făcut donații formațiunii politice ori au primit donații din partea acesteia, dacă au întâlniri frecvente cu persoane din conducerea partidului, în vederea stabilirii strategiei de comunicare publică”, se arată în solicitarea înaintată PSD-ului de asociația de procurori.

Baltag și Oprina sunt susțînătoare înverșunate ale Secției Speciale și au acuzat deseori procurorii DNA că fac abuzuri, preluând în ședințele CSM aproape toate tezele PSD legate de statul paralel.

Unul dintre membri fondatori ai AMASP este Alexandra Lăncrănjan, procuror DNA.

Anunțul AMASP

Având în vedere pozițiile publice ale unor reprezentanți CSM, AMASP a solicitat comunicarea unor informații publice de către PSD:

CĂTRE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Subscrisa, ASOCIAȚIA „MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA STATUTULUI PROCURORILOR”, asociație profesională a procurorilor, cu personalitate juridică constatată prin încheierea din 04.10.2018, pronunțată de Judecătoria Pitești – Secția civilă, în dosarul nr.13473/280/PJ/2018, cu sediul în Pitești, str. Nicolae Labiș nr.56, județul Argeș, e-mail forumulprocurorilor@gmail.com,

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă solicităm să ne comunicați dacă doamnele judecător Gabriela Baltag și Evelina Oprina sunt membri ai Partidului Social Democrat, dacă acestea au achitat cotizația la zi, dacă au făcut donații formațiunii politice ori au primit donații din partea acesteia, dacă au întâlniri frecvente cu persoane din conducerea partidului, în vederea stabilirii strategiei de comunicare publică.

Precizăm că informațiile privind calitatea de membru de partid sunt informații de interes public, având în vedere funcția de judecător a celor două doamne. Informațiile privind întâlnirile cu reprezentanții partidului sunt, de asemenea, informații necesare pentru a înțelege dacă e vorba de a perpertua coincidența sau de un real devotament în preluarea de acestea, în alocuțiunile publice, a mesajelor PSD.

Share