Dosar penal in rem deschis după uciderea ursului Arthur

Share

Ursul Arthur a fost ucis, pare-se prin braconaj. Acum, procurorii au deschis, pe această speţă, un dosar penal.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc anunță oficial deschiderea unui dosar penal în cazul uciderii ursului Arthur, informație prezentată în premieră de G4Media.ro în cursul dimineții. Iată comunicatul integral al procurorilor:

La 06.05.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind împrejurările în care, în ziua de 13.03.2021, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 25 Ojdula, jud. Covasna, gestionat de A.V.P.S. Botoş, a fost ucis prin împuşcare un exemplar mascul din specia urs (Ursus arctors), specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.

În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, prev. de art. 42, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 407/2006, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor, prev. de art 44, lit. b) din Legea nr. 407/2006, şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 343, alin. 1 Cod penal.

În prezent, ancheta este în desfășurare, în vederea stabilirii în mod corect și complet a circumstanțelor uciderii ursului.

Share