Înalta Curte a menţinut controlul judiciar,pentru Costel Alexe

Share

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis. Costel Alexe, fost ministru al Mediului, preşedintele CJ Iaşi, rămâne sub control judiciar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, plângerile depuse de Costel Alexe şi Grecu Ioan Bogdan la măsura controlului judiciar dispusă în dosarul instrumentat de DNA. Decizia magistraţilor este definitivă.

Procurorii DNA – Secţia de combatere corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 27 aprilie şi până în 25 iunie, faţă de Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru luare de mită şi instigare la delapidare, şi o persoană fizică având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare.

Potrivit DNA, între obligaţiile impuse prin controlul judiciar faţă de cei doi inculpaţi se află interdicţia de a părăsi ţara şi aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menţionate în ordonanţă.

“La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE”, arată DNA.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă, aminteşte News.ro.

Celor doi inculpaţili s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, precizează DNA.

Share