DIICOT va ancheta atacul informatic de tip Denial of Service, asupra G4Media, din perioada zilelor de 7-8 septembrie.
Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – S.C.C.I. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-au sesizat joi din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 7-8 septembrie 2022, site-ul G4Media a fost ținta unui atac informatic de tip „Distributed Denial of Service”, potrivit unui comunicat al instituției.
E vorba despre atacul început miercuri seară și continuat pe parcursul zilei de joi. Acesta este un tip de atac informatic, prin care atacatorul încearcă să facă imposibilă livrarea unui serviciu, prin împiedicarea accesului la respectivul serviciu.
Poliția anunță că sesizarea urmează a fi înaintată către DIICOT – Structura Centrală, în vedrea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de perturbarea funcționării sistemelor informatice, faptă prev. și ped. de art. 363 Cod Penal și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, faptă prev. și ped. de art. 365 Cod Penal, potrivit comunicatului citat.
Atacul a început miercuri seară, în jurul ore 21.10, și a continuat pe toată durata nopții. El continua și joi dimineață. Daunele produse sunt minime, site-ul G4Media fiind în permanență disponibil pentru cititori.
Atacul s-a materializat prin trimiterea unui număr imens de cereri de accesare a site-ului, în jur de 10 milioane de request-uri în 10 minute, iar vârfurile ating aproape 30.000 request-uri/secundă, potrivit companiei de hosting Presslabs.
În total, în cele 12 ore de la începerea atacului au fost peste 600 de milioane de request-uri.