Se pare că Diana Şoşoacă intră acum în naraţiunea, conform căreia tot ce e mai toxic este înghiţit de partidul lui Dan Voiculescu.
Senatoarea Diana Şoşoacă va deveni membru PPU-SL, partidul controlat de Dan Voiculescu, anunță jurnalista Ada Mesesan, fost membru în Consiliul de Adminstratie al TVR.
Într-un articol publicat în EvZ, Mesesan susține că Şoşoacă urmează să se înscrie în partidul lui Dan Voiculescu. Șefii EvZ, Dan Andronic și Mirel Curea, sunt de altfel prezenți zi de zi în studiourile Antena 3, postul prin care Voiculescu influențează clasa politică.
„Senatoarea Diana Şoşoacă se va înscrie în curând într-o structură politică. Dar nu la PSD, ci în ‘partidul lui Dan Voiculescu’.
Așa este cunoscut în Parlament grupul de patru deputați și un senator care au intrat în noul Legislativ, pe listele PSD, partid pe care l-au abandonat în ianuarie 2021, constituind o structură independentă, PPU-SL. Partidul Puterii Umaniste Social-Liberală.
Este vorba despre deputații Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu, fiul lui Cristian Piedone, primarul Sectorului 5, Ana Loredana Predescu și senatorul Laurențiu Mihai. Au fost membri și ai PSD, și ai ALDE.
Cei cinci demisionari din PSD nu își pot face însă grup parlamentar, pentru că nu au numărul minim necesar de deputați sau senatori: 10 parlamentari în Camera Deputaților și 7 în Senat.
Intenția parlamentarilor lui Dan Voiculescu, intrați în Legislativ, pe listele PSD, este de a reuși să mai atragă în PPU-SL și alți senatori și deputați. Țintele lor predilecte sunt parlamentarii PSD, dar și deputați și senatori nemulțumiți de la PNL și USR-PLUS.
Conform surselor politice, Dan Voiculescu ar fi discutat deja cu ex-senatoarea AUR, pentru a o convinge să se incrie în grupul parlamentar PPU-SL”, a scris Meseşan în EvZ.
Marcel Ciolacu a evitat din răsputeri să spună ceva care ar putea fi interpretat critic de Diana Şoşoacă, astfel încât să îl supere pe Dan Voiculescu, când a fost întrebat dacă o primește pe senatoare în PSD.
Ciolacu a lăudat-o pe Diana Şoşoacă, despre care a spus că „este o apărătoare a unor drepturi cetățenești”. „Nu am văzut-o că are derapaje”, a subliniat Ciolacu.
Întrebat de Bogdan Chirieac dacă PSD o primește pe Şoşoacă în partid, Ciolacu a evitat să dea un răspuns concret.
„Nu am avut această discuție cu colegii mei. Nu cred că, în acest moment, doamna Şoşoacă este pe profilul PSD. Nu cred că doamna Şoşoacă poate să strice relațiile PSD cu Internaționala Socialistă. Nu am văzut-o că are derapaje, este o apărătoare a unor drepturi cetățenești”, a declarat Ciolacu, la DC News.
