Deputatul infractor Mihai Lască a fost părăsit de simpatizanţi

Share

Mihai Lască, tehnocrat român specialist în Metoda Maradona, are tot mai puţin succes la proprii simpatizanţi.

Doar circa 35 de persoane s-au strâns să protesteze împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid, cei coalizaţi în jurul deputatului Mihai Lască, devenit la un moment dat unul dintre liderii acestor evenimente, anunţând că renunţă la protestele de fiecare seară, pe motiv că s-au răsuflat şi că au nevoie de un plan de atac serios.

Nu de aceeaşi părere au fost alţi circa 45 de manifestanţi, care au ţinut să pornească în marş, contrându-se cu jandarmii.

În jurul orei 19.30, apropiaţii lui Lască, persoane care ies în stradă de la primele proteste organizate de deputat le-au spus celor prezenţi că manifestaţiile cu 30 de oameni nu rezolvă multe lucruri şi le-au recomandat să plece acasă înainte de ora 20, ora de intrare în vigoare a restricţiilor de noapte, din Oradea.

“Vom gândi un plan serios, pentru că n-au efecte protestele cu 20 de oameni. Probabil vom ieşi o dată pe săptămână. Le-am zis şi jandarmilor că noi ne retragem”, a spus Andrei Boroş, unul dintre orădenii care au ieşit seară de seară, în centrul oraşului, conform Bihoreanul.

O parte dintre participanţi i-au şi urmat îndemnul, salutându-şi confraţii şi îndepărtându-se spre case. Astfel, în Piaţa Unirii au rămas câţiva protestatari, cărora, însă, în jurul orei 20 li s-au adăugat alţii.

Ca niciodată, jandarmii i-au înconjurat pe protestatarii din Piaţa Unirii şi le-au atras atenţia de mai multe ori că în Oradea sunt restricţii impuse de numărul mare de infectări cu Covid, lăsând chiar impresia că vor să intervină. În vreme ce jandarmii le-au recomandat să meargă acasă, manifestanţii au ţinut-o pe-a lor.

Când o reprezentantă a protestatarilor, Diana Egri, de profesie avocată, le-a spus protestatarilor că, în urma discuţiei cu un reprezentant al Jandarmeriei, a aflat că oamenii legii nu sunt de acord cu iniţierea unui marş (pe modelul celui făcut de nemulţumiţi cu o seară în urmă), având în vedere că mai erau câteva minute până la ora 20, când urmau să intre în vigoare restricţiile de noapte, cei circa 20 de tineri au vociferat şi nu au fost de acord.

“De ce? La Arad s-au strâns 50 de oameni şi au putut”, a comentat unul dintre ei, cel care înainte cu o seară a intrat într-un schimb de replici cu deputatul Lască, pe tema traseului ales atunci.

“E (sic!) drepturile noastre. N-au voie să ne încalce drepturile şi cu asta, basta”, a spus altul.

Minute în şir, jandarmii şi protestatarii au stat faţă în faţă, la câţiva metri distanţă, ca într-un joc al răbdării, în care fiecare aştepta să cedeze cealaltă parte. “No, şi acuma ce facem?”, a întrebat un orădean. “Eu vă recomand să mergeţi acasă”, le-a spus reprezentantul Jandarmeriei Bihor. Fără succes…

Share