Robert Negoiţă ne crede proşti. O retrocedare pe care noi o considerăm fictivă ar avea ca scop o dezvoltare imobiliară, în Parcul IOR.
Locul este Parcul IOR, partea sălbatică dinspre Bd. Nicolae Grigorescu, părăginită de foarte mulţi ani.
Scopul unor infractori necunoscuţi este destrucţie ecologică a zonei. Cei care fac asta sunt necunoscuţi, dar interesele lor rimează cu cele ale dezvoltatorului imobiliar Robert Negoiţă.
Filmările surprinse cu o dronă arată o mulţime de arbori sănătoşi care s-au uscat peste noapte. Copacii par să nu se fi distrus însă pe cale naturală, spune Inspectorul pro, citat de Ştirile Pro TV.
Imaginea de la sol este şocantă. La baza trunchiurilor uscate se pot vedea găuri, făcute cel mai probabil cu o bormaşină. Urmele de rumeguş trădează o posibilă acţiune de distrugere.
Oamenii care locuiesc în zonă au sesizat Inspectorul Pro.
Vorbim despre 12 hectare uscate în estul Capitalei. O mare de pini, plopi, frasini şi stejari. Conform Primăriei Sectorului 3, zona făcea parte, până acum câţiva ani, din Parcul IOR.
Însoţiţi de un consilier local, de la primăria de sector, am luat la pas întreaga suprafaţă ca să vedem dacă toţi copacii uscaţi sunt perforaţi.
Temerile nu se opresc aici! Cei care locuiesc în zonă au reclamat la Primăria sectorului 3 că arborii ar fi fost chiar şi otrăviţi.
Terenul cu arborii uscaţi a fost retrocedat în anul 2005. Primul proprietar ar fi fost un bătrân care avea atunci 91 de ani. Cele 12 hectare nu au stat însă prea mult în posesia lui.
A cedat drepturile litigioase către o doamnă, care are acum 88 de ani şi este proprietara mai multor spaţii de valoare din Bucureşti.
Nimeni nu o poate vedea şi nu o cunoaşte pe această misterioasă doamnă, dar, când o cauţi, te caută avocaţii ei. Noi credem că în spatele acestei doamne este Robert Negoiţă.
Poate că ne înşelăm, dar este credinţa noastră. Strategia lui Robert Negoiţăa r putea fi următoarea: aşteaptă până când valoarea terenului scade destul.
Achiziţionează terenul. Condiţii de tip Epoca Dragnea, ori mai rele, în care societatea civilă este suficient de anesteziată, ar fi propice pentru el să dea aici voie cuiva să facă o dezvoltare imobiliară.
Ceea ce este destul de greu de înţeles e cum va arăta această dezvoltare imobiliară, aşa cum am mai scris, pentru că sub terenul respectiv este caseta Metroului.
Dar situaţia exactă a ceea ce este dedesubt o are tot Primăria Sectorului 3, adică acelaşi Robert Negoiţă.
