home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Cotroceni, fără purtător de cuvânt (revista presei)

Cotroceni, fără purtător de cuvânt (revista presei)

Share

Cotroceni, fără purtător de cuvânt (revista presei)

Administraţia Prezidenţială nu mai are purtător de cuvânt. Este, după cunoştinţa mea, o situaţie fără precedent. După ce a lucrat-o pe Tatiana Niculescu de i-au mers fulgii, Dan Mihalache a adus-o la Cotroceni pe Daniela Bârsan, şefa Biroului de presă de la PNL, pe aceeaşi funcţie la Cotroceni. A consemnat România liberă.

Julian Rosengren, un fost partener de afaceri al lui Gabriel Oprea din anii când era mai aproape de Miron Cozma, a făcut plângere penală contra ministrului de Interne la DNA, conform Puterea.

Dacă hotărârea Senatului în Cazul Şova va fi declarată neconstituţională,  atunci votul pentru avizul la reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova va fi reluat, a declarat şeful Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, citat de EvZ.

Despre faptul că Ion Iliescu ar fi semnat pentru a da un sediu CIA în România comentează şi Bursa astfel: “Gura prostului minciuni grăieşte”. Noi nu credem că lucrurile stau astfel. Der Spiegel îi solicită unui fost şef de stat un interviu, acesta răspunde şi se trezeşte vorbind? Să fim serioşi.

Adevărul explică de ce nu o să ţină chestia cu legalizarea bacşişului. Sunt costuri prea mari de implementare şi nu există tehnologie de contabilizare separată.

ZF scrie despre Margarethe Vestager, comisarul european care a sărit la beregata Google şi Gazprom şi acum este cel mai temut comisar european.

nota: Website-ul Starea Presei realizează rubrica “Revista presei” cu ştirile şi informaţiile de presa date de publisherii din România, singurii răspunzători pentru acestea.

Citeşte şi
Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Share