Comentarii la un interviu cu Ion Cristoiu

Share

Voi comenta mai jos cinci fragmente din interviul lui Tiberiu Lovin cu Ion Cristoiu. Cele doua parti ale interviului pot fi citite aici si aici. Sunt lucruri cu care sunt de acord si altele cu care nu sunt de acord in ceea ce spune Cristoiu.
Sunt puncte in care voi nuanta cele spuse de marele jurnalist. Acesta e un lucru important: din generatia Tinu – SRS – CTP – Horia Alexandrescu – Cornel Nistorescu & Co., cred ca Cristoiu e cel mai mare jurnalist pe care il avem.
Cu metehnele sale, Cristoiu mai e, in viziunea mea, si cel mai mare facator de presa al nostru. Un tip contradictoriu, de la care insa am invatat multe, pe care il respect chiar cand, in viziunea mea, greseste.

Nu cred ca ceea ce s-a intamplat in presa si ce ar mai trebui sa se intample este efectul crizei. Dupa parerea mea, este un proces – chiar benefic – deoarece in Romania ultimilor ani institutiile de presa s-au dezvoltat peste cerintele pietii.
De acord, nu sub efectul crizei. Mai curand patronii de presa s-au prevalat de criza ca sa “faca curatenie” si sa dea afara oamenii deranjanti pentru ei. Mai exista si fenomenul “subtierii” redactiei inainte de vanzarea catre un alt patron mai lipsit de griji financiare, pentru a o face mai “silueta”, deci mai atractiva la vanzare. Vezi cazurile EvZ & Capital, ori Realitatea Media, in curs.

Da, s-au dezvoltat peste cerintele pietei, pentru ca ele au fost rentabile ca instrumente de presiune mediatica aducatoare de bani suplimentari. Adica: afacerea de presa propriu-zisa nu era neaparat rentabila.

Prin santaj mediatic insa, sume de bani substantiale intrau in alte conturi ale patronului in cauza, iar acesta intelegea sa isi transforme si mai abitir grupul de presa in instrument de presiune. Pentru noi sume de bani. Si tot asa. O, cat de obscen…

Cu aceste sume de bani suplimentare se puteau face, de exemplu, directuri absurde din tot felul de locuri sanchii, mari consumatoare de bani si resurse, de care vorbeste Cristoiu. Acum, lucrul acesta nu mai este posibil, cu Basescu inca cinci ani la Cotroceni.

====

Eu cred ca in Romania daca are loc o televiziune de stiri, dar si aceea nu sa transmita 24 de ore din 24, pentru ca ratingul este mic pentru publicitatea care ar trebui sa acopere cheltuielile.
Pai da, numai ca, dle Cristoiu, defapt aceste televiziuni nu sunt 24 din 24 televiziuni de stiri, ci in prime-time sunt televiziuni de santaj si presiune mediatica. Si astfel ele au fost pana acum rentabile. Acum nu mai sunt.

====

aceasta este o caricatura de Rahoveanu

Meciul e terminat din acest punct de vedere si Traian Basescu este un subiect mort, pentru ca el nemaiputand sa candideze el nu mai e in intrecere. Asta nu realizeaza nici politicienii, nici jurnalistii. El nu mai e interesant.
Traian Basescu nu este un subiect mort, el este unul cat se poate de viu si va face mari valuri in continuare. Indiferent daca se exprima public sau nu. Faptul ca la Cotroceni este Basescu e o garantie pentru ceea ce se intampla azi in Romania bun.

De exemplu, Justitia este datorita lui mai independenta si isi face treaba mai bine. A inceput sa ancheteze sau sa condamne la inchisoare oameni grei, asa cum este normal.

Avem un primar, Antonie Solomon de la Craiova, arestat preventiv, sub ancheta DNA. Atentie: PD-L-ist. Avem un alt primar, Cristian Anghel de la Baia-Mare, condamnat la 30 de luni de inchisoare. Atentie: membru PNL, deci nu exista o regula politizata a acestor anchete si condamnari.

====

Eu urmaresc anumite bloguri si anumite site-uri pentru a-mi da informatii rapide, de culise, ascunse dar nu dosare. Nu am timp sa citesc pe net o ancheta sau o campanie. Dumneavoastra la Reporter Virtual v-ati dat seama ca lumea presei este o lume care intereseaza si marele public, deoarece e vorba de vedete. Culmea, presa isi ascunde informatiile, nu am vazut nicaieri, numai la dumneavoastra, scris despre reduceri de personal, despre schimbari de conducere, taieri de salarii. Si mai este o problema: nu sunt date informatiile in timp real, se actualizeaza seara, tarziu.
Pacat ca nu aveti timp, maestre, sa cititi anchete sau campanii pe Internet. Ati avea unele surprize placute. Si, daca ati vazut numai la Tibi sa se scrie despre reduceri de personal si taieri de salarii in presa, ati vazut o multime de lucruri interesante, dar nu tot. Mai sapati.

Da, blogurile se actualizeaza seara tarziu, pentru ca este vorba despre jurnalisti care se mai ocupa si cu altceva, ca sa supravietuiasca. De aceea si fac Revista Presa(rilor) noaptea, ca liliacul. Jurnalistii acestia nu se pot dedica scrisului, ca Ion Cristoiu, care are confortul financiar sa faca acest lucru.

Ca si problema prezentei informatiei pe website-uri independente. A obtine informatie pura e o chestiune dificila, care mananca timp, resurse si, daca nu aduce bani, nu se face.

====

Era foarte bun pe reportaj. Eu nu am stiut ca nu e bun de sef, l-am adus si intr-o luna mi-a facut pulbere sectia de Morala-Reportaj. Dar la Scanteia Tineretului Cornel Nistorescu a publicat cele mai mari reportaje. Primul reportaj din presa comunista despre curvele de la Inter. Lucru despre care nu s-a mai scris de zeci de ani. Altul senzational despre inchisori. De la mine a plecat la Flacara. Deci, el are acest talent de a nu sti sa lucreze cu oamenii.
Indirect, Ion Cristoiu recunoaste aici un lucru foarte important, care, prin forta sa mediatica si prin dara pe care a lasat-o in managementul de presa in anii ’90, a reprezentat un factor motrice esential in acei ani.

Daca Cornel Nistorescu era foarte bun pe teren si a devenit un sef slab, Ion Cristoiu a fost un sef foarte bun, un manager excelent, dar amoral in selectia personalului.

Cristoiu nu a stiut niciodata si nici nu a fost deloc interesat de calitatea umana a celor pe care ii promova, ci de insii cei mai agresivi, care stiau sa se remarce prin tupeu si putere de infiltrare in structurile redactionale pe care le pastorea.

De exemplu, singurul motiv pentru care Dan Andronic (un fost jurnalist foarte bun) a ajuns sef de sectie la Politica Interna la EvZ a fost… ca lipsea seful de sectie din redactie si trebuia sa mearga cineva la sumar.

Acest mod de selectie tipica lui Ion Cristoiu a determinat multe dintre actualele cariere de succes din presa si viata publica de azi. Oameni care sunt nulitati ca manageri, dar s-au remarcat ca excelenti jurnalisti de teren, au ajuns lideri de redactii, pe care in timp le-au trantit cu brio. Nistorescu nu este decat unul dintre multele cazuri. Si poate cel mai notoriu.

Share