Codrin Ștefănescu se autosugestionează. „Enorm de mulți oameni sunt enervați că Liviu nu a fost eliberat”

Share

Atunci când eşti, precum Codrin Ştefănescu, prizonierul trăirii într-o realitate paralelă, aberaţiile debitate curg râu.

Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, reacționează furios, după ce tribunalul a respins solicitarea lui Liviu Dragnea, de a fi eliberat condiționat.

„Există o frică îngrozitoare de ceea ce reprezintă încă Liviu Dragnea! Iar decizia, de astăzi, de-al ține încă închis, cu siguranță a enervat enorm de mulți oameni!”, susține Ștefănescu.

„Ieri am fost să-l vizitez, din nou, la închisoare. Am crezut că e pentru ultima oară și i-am spus asta. Că va veni acasă și azi i se va aproba eliberarea condiționată. M-am înșelat!

Sistemul nu-l lasă sub nici o formă în pace! Există o frică îngrozitoare de ceea ce reprezintă încă Liviu Dragnea! Iar decizia, de astăzi, de-al ține încă închis, cu siguranță a enervat enorm de mulți oameni! Care sperau să i se facă dreptate măcar acum!”, a afirmat Ștefănescu.

Când ai o bibliotecă doldora de cărţi cu poze frumos colorate şi scrii aşa, punând virgule odată la trei cuvinte, e clar ce eşti: un semidoct.

Judecătoria Sectorului 5 a respins c neîntemeiată cererea de eliberare condiționată, depusă de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Decizia instanței nu este însă definitivă, iar Dragnea poate face contestație.

Share