Credeaţi că Clanul Doldurea este aşa, o garsonieră cu etaj şi acoperiş cu oberlicht, care vrea să devină penthouse?
În 2010, trei mari jucători de pe piața gazului lichefiat din Oltenia se unesc şii ia naștere Ade Gas Oil. Competitori pe piața internă, afacerea lor comună a devenit comerțul en gros cu GPL.
Clanul Doldurea importă gaz din spaţiul ex-sovietic
Compania are atestat pentru importul de combustibil din Rusia și Kazahstan. Socotelile făcute de patronii celor trei firme au fost bune.
Afacerile lor separate au înflorit în paralel cu cele ale companiei, în care toți erau acționari. Cumpărau gas petrolier lichefiat (GPL) prin firma Ade Gas, în cantități uriașe, cu discounturi foarte bune, și revindeau gazul prin firmele proprii sau către terți.
Ade Gas Oil înseamnă:
Azalis SRL – deținută de Cristi Berceanu;
Dolchimex – deținută de frații Doldurea, Ionuț și Cristian; (*Unul dintre depozitele familiei Doldurea, deținut prin firma Flagas SRL, a explodat sâmbătă, 26 august 2023, la Crevedia).
Eurogenetic – deținută de familia Crețan – Ionuț, Mihăiță și Gheorghe;
Din anul 2012 până în 2022, cifra de afaceri a crescut la toate cele trei firme acționare de câteva ori. Dar și a celorlalte afaceri din portofoliul acționarilor.
Citeşte şi: Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal, se suspendă din partid
De departe, cea mai valoroasă și cu cea mai spectaculoasă evoluție a avut-o SC Flagas, deținută de Ionuț Doldurea și Ionuț Cosmin Stîngă. Cifra de afaceri a crescut de 500 de ori, între anii 2009 și 2022.
Într-un interviu acordat revistei Oltenia Business, în 2013, Corina Culiță, abia numită director al companiei, a vorbit despre afacerile concernului Ade Gas Oil și despre importurile de gaze din Rusia.
Dar lasă și să se înțeleagă că venirea ei a deschis firmei noi piețe, mai ales pentru import. Corina Culiță venea cu know-how-ul Rompetrol Gas, acolo unde a fost director comercial.
Citeşte şi: La Crevedia, un angajat fuma şi transfera GPL
„Au apărut idei în privința măririi cotei de piață, astfel încât într-un timp scurt am decis dezvoltarea de noi surse externe de supply, dezvoltarea de noi canale de vânzare”, povestea în 2013 Corina Culiță.
„În Oltenia ajunge GPL de un înalt nivel calitativ din toate țările ex-sovietice – Rusia, Kazakhstan, Ucraina, Belarus, Turkmenistan.
ADE Gas este una din puţinele companii din România care a reuşit într-un timp relativ scurt, datorită dezvoltării relaţiilor externe şi abilităţilor de negociere, să devină unul din cei mai importanţi importatori de GPL”, mai adăuga Corina Culiță, conform Europa Liberă.
Anul 2013. Invazia Crimeei şi apariţia a doi acţionari
În iunie 2013, în firma Flagas SRL, deținută până atunci doar de Ionuț Doldurea, intră doi asociați. Ionuț Cosmin Stîngă și Corina Culiță.
Ionuț Cosmin Stîngă fusese reprezentant comercial zonal la Rompetrol Downstream, conform informațiilor primite de Europa Liberă de la un fost colaborator al acestuia care a dorit să-și păstreze anonimatul, iar Corina Culiță – director comercial la Rompetrol Gas, informație confirmată de companie.
Ce spune Rompetrol
Rompetrol spune că „Ionuț Cosmin Stîngă nu fost niciodată angajat Rompetrol și, implicit, nici în cadrul companiilor Rompetrol Dowstream sau Rompetrol Gas. Această informație este reflectata și in registre oficiale, de exemplu, in Revisal (Registrul General de Evidență a Salariaților din România).
Corina Culita a fost angajată a companiei Rompetrol Gas, în perioada 2007 – 2011. Astfel, colaborarea dintre cele doua părti s-a incheiat prin acordul părților la sfârșitul anului 2011, în urmă cu mai bine de 12 ani”.
Cosmin Ionuț Stîngă nu a fost și nu avea cum să fie “deținătorul portofoliului de clienți din Oltenia al Rompetrol Downstream”, scrie în comunicatul Rompetrol.