home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Băsescu intră în campanie (revista presei)

Băsescu intră în campanie (revista presei)

Share

Băsescu intră în campanie din nou şi se pare că de data aceasta adversarii săi politici au tremoluri politice majore şi încearcă să şi le calmeze suspendându-l. De 10 ani, progresiv, de câte ori Traian Băsescu intră în campanie băieţii aceştia se confruntă cu probleme grave. Prima dată când a făcut-o, nu ştiau ce-i aşteaptă şi a fost acel notoriu “Adriane, cum de trebuie românii să aleagă între doi comunişti”. A doua oară deja încercaseră o dată să-l radă, dar i-a prins cu Geoană-n baia lui Vântu. A treia oară, acum, Băsescu intră din nou în campanie. Pentru a şasea oară. Ne vom da în montaigne russe politic în această toamnă.

“Nu o să le fie bine” celor de la Putere de astăzi, afirmă Traian Băsescu, pentru că “are o capacitate uriaşă de revitalizare”. Există unii care afirmă că e la finalul vieţii politice, iar alţii care îl văd încă pentru mulţi ani navigând la vârful politichiei româneşti. Ne aflăm în cea de-a doua categorie. Băsescu va fi un actor politic major, credem noi, şi în următorii ani. Chiar dacă nu şi-o va dori, îl vor obliga aceşti politicieni foarte slabi, care îl vor reactiva.

De exemplu, acum, cu nominalizarea la funcţia de ccomisar european a Corinei Creţu (cea care a făcut victima love din Colin Powell) peste nominalizarea lui Dacian Cioloş, deputatul PSD Mădălin Voicu a afirmat despre felul (închipuit poate) în care ar fi acţionat Traian Băsescu, în privinţa nominalizării Corinei Creţu:

Este inalta tradare. Mi se pare o malformatie a societatii romanesti. Dupa mine, lucrurile acestea trebuiesc oprite. Daca nu se opresc ele, trebuiesc oprite

“Vom avea un comaandament NATO în România”, pentru că “avem toată infrastructura”, afirmă acelaşi Traian Băsescu, de la Summitul NATO din Ţara Galilor. Legăm aceasta de informaţia anterioară.

În acest moment, Băsescu îi stă lui Putin, care face acest anunţ şi e un promotor de frunte al atlantismului românesc, ca sarea-n ochi. Dar şeful statului le stă ca ssarea-n ochi şi politicienilor aflaţi la putere. Oare nu cumva din aceleaşi motive?

Să o legăm cu declaraţia mult mai dură şi gravă, făţişă, manifestă, făcută de epava unui liberal, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta vrea referendum de demitere a lui Traian Băsescu în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru “nenumaratele incalcari ale prevederilor constitutionale puse in opera de Presedintele Romaniei in anii 2013 si 2014”.

Această iniţiativă este, pe de o parte, o chestie retorică, lipsită de finalitate politică, un simplu act propagandistic. În al doilea rând, este o lovitură de stat mascată (a treia, după cele din primăvara lui 2007 şi vara lui 2012), având ca scop ca la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale la Cotroceni să fie interimar chiar Tăriceanu.

Constituţional, multe depind de preşedintele în funcţie , în general şi în timpul alegerilor. Aceşti oameni vor cu orice preţ să ia puterea prin rapt şi să nu o mai lase, pentru că sunt disperaţi. Printre altele, pentru că intenţia de vot pentru Ponta (se pare că) scade.

Că-i place – că nu-i place, Ponta va trebui să aloce 2% din PIB pentru Armată. E semnată de… Băsescu, ca şef al statului român. V-am spus că le stă ca sarea-n ochi?

Are legătură cu subiectul: una dintre filierele pe care acţionează Rusia contra statelor aflate în vizorul agresiunii sale asimetrice este separartismul. În prim-plan european este planul separatist putinist de creare a unei Transnistrii mari în estul Ucrainei. În prim-plan românesc se află resurgenţa tendinţelor sepaaratiste maghiare în Transilvania, se pare susţinute puternic de acelaşi Vladimir Vladimirovici Putin. Vona Gabor a făcut o vizită la Kremlin de curând. Liderii politici ai UDMR sunt prinşi în plasa propriei lor corupţii. Qed.

În acest timp, gloanţele s-au oprit din şuierat pe frontul din estul Ucrainei. După ce în sud-est separatiştii au ocupat Novoazovsk şi bat la porţile Mariupolului. Oblastul Odesa ştie de ce. Aici filoruşii încă se ţin de manifestaţii paşnice, o fac pe “societatea civilă în acţiune”, militând pentru drepturi şi libertăţi.

La categoria “nu vei putea rata, pentru că nu vei şti niciodată dacă este adevărat sau nu”, astăzi avem Cartea secretă rusă privind rasele extraterestre. Un text de citit, doar pentru ca apoi să te întrebi: oare aşa să fie?

Citeşte şi
Preşedintele Curţii de Justiţie a UE (CJUE) ar putea dispune suspendarea activităţii Secţiei pentru investigarea
Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, susține că există suficiente motive pentru suspendarea președintelui Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri
Liderul ALDE România, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că are informații că mai mulți lideri
Președintele Klaus Iohannis a răspuns din nou la întrebările jurnaliștilor cu privire la o posibilă
Călin Popescu Tăriceanu, printr-un comunicat ALDE România, îl anunţă pe partenerul de coaliţie, Liviu Dragnea,
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, afirmă că sistemul a sacrificat-o pe Laura Codruţa
PSD-ALDE a pierdut orice control al raţiunii şi ar pregăti o nouă lovitură de stat.
Președintele PSD Liviu Dragnea a lansat noi atacuri la adresa președintelui României, Klaus Iohannis. Politicianul
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu se teme că va fi suspendat din funcţie.
Share