home EVENIMENT, MASS MEDIA James Foley. Descăpăţânarea Jurnalistului

James Foley. Descăpăţânarea Jurnalistului

Share

James FoleyJames Foley. Descăpăţânarea Jurnalistului, descăpăţânat poate de un rapper fanatic, a fost un jurnalist experimentat de zone de conflict, curajos, generos şi dedicat apărării dreoturilor şi libertăţilor în lume.

Din experienţa personală, ştiu că acest gen de jurnalist (dincolo de faptul că trebuie să ai o doagă sărită ca să te duci, din pasiune, să transmiţi informaţie de sub gloanţe şi bombe) este unul care cu certitudine ştie foarte multă carte de presă.

Un astfel de om a trecut, în general, dincolo de bine şi dincoace de rău cu corepondenţele sale şi nu mai este interesat decât de liniştea şi prosperitatea umanităţii.

Ce înseamnă moartea unui astfel de om excepţional, care este confratele nostru nepreţuit, cu atâta experienţă în meseria noastră grea şi frumoasă, numită jurnalism?

Pe scurt, ca scriitor, afirm că este vorba despre o pierdere grea pentru lumina lumii. Noi, cei care am rămas în această lume, după plecarea lui James dintre noi, suntem mai săraci.

Singurul lucru pe care putem să încercăm acum să-l facem este să fim noi mai buni, iar cei dintre noi care putem, să ne facem meseria cu şi mai mult profesionalism, pentru a suplini lipsa dintre noi a lui James Foley.

Astfel, forţele răului din lume vor fi învinse în continuare de către forţele binelui, spre propăşirea umanităţii.

James Foley. Oroarea descăpăţânării

Un bun prieten şi confrate întrebase zilele trecute pe Facebook unde poate vedea execuţia prin decapitare a jurnalistului James Foley.

Printre răspunsurile primite s-a aflat şi informaţia cerută, dar şi o întrebare retorică a altui user, care se minuna cum de îl poate interesa pe un om să vadă o asemenea oroare.

M-am confruntat prima dată cu această problemă în timpul “Răpirii din Irak”, adică a răpirii celor trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci.

Nu ştiam atunci nimic despre genuflexiunile lui Matie-Jeanne în faţa lui Hayssam Omar, nici despre extracţia nebuloasă a lui Ohanesian din serviciile secrete şi acest lucru nici nu are importanţă, cu toate că ulterior mi-a provocat o mare frustrare să aflu că stătusem cu lumânarea-n mână la Universitate pentru fata fostului prefect PSD de Buzău şi verişoara unei foste colege de redacţie, analfabetă cu pile-n presă la organul de presă finanţat de PSD.

Ştiu însă coşmarurile pe care le-am avut noţile, când mi-am imaginat ce se întâmplă cu un om atunci când este descăpăţânat. Atrocitatea a ceea ce simte atunci victima este cumplită, incredibilă, iar cel care îi taie gâtul este un criminal, fără doar şi poate.

Dar nu acesta este lucrul cel mai grav, ci cum se zbate şi dispare conştiinţa unui om care este omorât astfel. Şi nu mă mai refer acum nici la Marie-Jeanne, nici la Ovidiu, nici la Sorin, ci la un om ca James Foley.

Dacă uciderea oricărui om este o crimă, una de neiertaat, iar uciderea astfel a unui om este literalmente abominabilă, uciderea astfel a lui James Foley, unul dintre cei mai buni dintre noi, jurnaliştii, este o atrocitate inutilă, iar făptaşii care o promovează pe Internet sunt nişte nemernici.

Aceşti  nemernici împart astfel lumea-n trei felii: adepţii fanatici care se simt răzbunaţi şi se radicalizează, văzând în asta un model comportamental; adversarii execuţiei, oripilaţi de ceea ce văd sau ştiu că s-a petrecut cu Foley şi sunt contra atrocităţii inutile asupra unui om nonviolent; masa de manevră a majorităţii, care stă cuminte în uterul propriei sale vieţi.

Să insistăm asupra acestor din urmă oameni. Ei sunt cei care, fiecare în parte, gândeşte la fel: “Lasă, că pe mine nu mă va atinge asta“. Este fals. Există posibilitatea ca într-o zi să te atingă şi pe tine.

Zilele acestea vedem, din Regiunea Separatistă Donetsk, imagini atroce, provocate de alţi tâlhari ai istoriei, ruşii. Am văzut un om mort, cu ochii scoşi, într-un şanţ de lângă Lugansk, cu jumăttate de cap zdrobit, o mînă lipsă şi picioarele tăiate de la pulpe.

Acest om, la începutul anului, stătea poate într-un birou, sorbindu-şi cafeaua liniştit şi gândind exact aşa: “Lasă, că pe mine nu mă va atinge asta“. Şi l-a atins.

Pentru că esenţa aceasta este: într-o zi, te poate atinge şi pe tine, dar şi pe tine. Pentru că nu iei atitudine,, iar mâine vei fi poate printre victime. Trebuie să iei atitudine!

Share