Istoricul Armand Goșu spune că ”Putin este groparul Rusiei” şi „nu are nimic de-a face cu comunismul, ci cu psihologia criminală.
Autor: Radu Constantin Erhan
Avdiivka, oraşul ucrainean în care mai sunt doar 4 copii
Se știe că doar patru copii mai locuiesc în Avdiivka, unul dintre orașele din prima linie cel mai puternic lovite.
Medvedev, noi aberaţii: Ucraina actuală nu interesează pe nimeni în lume
Bufonul lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, îşi continuă seria de aberaţii despre Ucraina şi, în general, orice.
20.000 de copii au fost luaţi cu forţa, de Rusia
20.000 de copii au fost luaţi cu forţa, adică răpiţi de Rusia, din regiunile ocupate ale Ucrainei.
ÎPS Teodosie a scăpat de o amendă. Ce făcuse el
Una dintre amenzile primite de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, în ianuarie 2022, pentru că nu a respectat carantina, a fost anulată definitiv, de instanţă.
Rusia ar putea să se destrame
Rusia lui Putin şi-a început deja prăbuşirea, iar Occidentul trebuie să fie pregătit să facă față consecințelor.
Prag la abuzul în serviciu. Cum a interpretat brambura CCR ce a spus Comisia de la Veneţia
În privinţa pragului la abuzul în serviciu, Curtea Constituţională a interpretat ce a spus Comisia de la Veneţia după voinţa penalilor.
Stormy Daniels a spus totul despre Donald Trump
Fostul preşedinte Donald Trump a ajuns rău de tot. Acum se ştie tot ce a făcut cu actriţa de filme porno Stormy Daniels.
Andreea Cosma scapă de dosarul penal
Andreea Cosma, fost deputat PSD, scapă, la CA Ploieşti, de dosarul penal, în care fusese condamnată în primă instanţă.
Donald Trump ales şi condamnat = ape juridice neexplorate
Dacă Donald Trump va fi simultan şi ales, şi condamnat, aceasta va însemna pentru SUA ape juridice neexplorate.
Amendamentele la abuzul în serviciu au fost eliminate
Abuzul în serviciu devine un caz fără ieşire şi fără soluţie de compromis politic sau soluţionare juridică.
Detalii despre viața lui Putin, de la un membru fugit al Gărzii de la Kremlin
Un ofițer responsabil cu furnizarea de comunicații criptate președintelui Vladimir Putin a declarat că a fugit din Rusia.
Rusia Putinistă caută alternative la Grupul Wagner
Informațiile britanice afirmă că Rusia Putinistă să lucreze pentru a crea noi companii militare private, care îşi doresc să devină un grup Wagner alternativ, în războiul împotriva Ucrainei.
Alex Florin Florenţa, un procuror serios, este noul şef PG
Alex Florin Florenţa, un procuror serios, cu dosare grele la activ, este, este noul şef al Parchetului General.
Sorin Grindeanu, Rareş Bogdan, Marcel Ciolacu, vehiculaţi în Dosarul Otopeni
Sorin Grindeanu, Rareş Bogdan, Marcel Ciolacu, vehiculaţi în Dosarul Otopeni. Inculpaţii vorbesc despre faptul că avea o proptea la aceştia.
VIDEO George Simion e mentorul huliganilor ce strică meciurile Naţionalei
George Simion este mentorul grupării de ultraşi „Uniți sub tricolor”, care strică meciurile Naţionalei de fotbal.
„Putin e Satana”. Ce spun ruşii din stratos despre dictator
„Putin este Satana!”. Cam aşa vorbesc un producător de muzică şi un miliardar, atunci când se cred feriţi de urechi indiscrete. „Putin e Satana”. Ce spun ruşii O înregistrare audio…
Instanţele Mamei Rusia din România aici. Website-uri, persoane
Instanţele Mamei Rusia acţionează în România zilnic şi ne poluează minţile cu minciunile şi dezinformările lor.
Ucraina, furioasă pe şefia Rusiei la Consiliul de Securitate ONU
Este furie în Ucraina. Președintele Volodimir Zelenskii numeşte preluarea preşedinţiei Consiliului de Securitate al ONU, de către Rusia, o mișcare absurdă și distructivă.
Pensiile speciale die hard. Scad cu 15%
Pensiile speciale rămân. „Jana n-a muritu, Jana se transformă”. Vor fi supraimpozitate cu un fonfleu de 15%.
Toni Greblă, vechi soldat PSD, e şeful AEP
Toni Greblă, vechi combatant PSD-ist, de pe vremea FSN, a fost impus de PSD preşedinte AEP, instituţia cu rol electoral.
Mihail Hodorkovski: „Putin a vândut ţara Chinei”
Mihail Hodorkovski, unul dintre foştii oligarhi ruşi de top, spune că alianţa Rusiei cu China este dezavantajoasă.
Donald Trump, inculpat de Marele Juriu din Manhattan
Un mare juriu din Manhattan a votat pentru a-l acuza pe Donald Trump, potrivit a trei surse familiare cu chestiunea.
