Ana Ciceală, consilier general USR PLUS: Înfiinţarea companiilor municipale a fost un paravan pentru furt

Share

La fondarea companiilor municipale, Ana Ciceală era un junior în politică, iar drumul Capitalei spre faliment era previzibil.

Liderul consilierilor generali USR, Ana Ciceală, afirmă acum că s-au produs pierderi enorme, de către companiile municipale înfiinţate de Gabriela Firea, care ”au fost un paravan pentru furt” şi “au funcţionat ca nişte samsari de bunuri şi servicii”.

Ciceală susţine, conform News.ro, că aceste companii municipale ”au cumpărat scump, prin încredinţare directă, de la tot felul de clienţi politici, şi au vândut chiar şi mai scump, către Primărie”.

Ana Ciceală:

”Companiile au funcţionat ca nişte samsari de bunuri şi servicii şi au angrenat un veritabil carusel al furtului. Au cumpărat scump prin încredinţare directă de la tot felul de clienţi politici şi au vândut chiar şi mai scump către Primărie şi instituţiile din subordine.

Practic, s-a putut frauda de două ori: o dată la contractele cu instituţiile publice, care au putut fi umflate nejustificat, şi a doua oară în etapa de subcontractare către agenţi privaţi care au fost selectaţi nu pe procedura de achiziţii publice, ci pe şpăgi şi interese”, a scris Ciceală, pe Facebook.

Aceasta afirmă că pierderile sunt enorme.

”Am avertizat că asta urma să se întâmple, din păcate administraţia Firea – PSD a mers mai departe. Iar pierderile sunt enorme. Banii bucureştenilor au fost deturnaţi nu doar prin cei 600 de milioane de euro daţi ca împrumuturi şi majorări de capital către companii, ci şi prin aceste contracte extrem de nocive, a căror valoare totală este de 6,3 miliarde de lei”, a mai scris Ciceală.

Primarul general, Nicuşor Dan, a afirmat în repetate rânduri că cele mai multe companii municipale vor fi desfiinţate, existând un acord politic în acest sens.

Nicuşor Dan a mai precizat că, pentru desfiinţarea companiilor municipale, trebuie mai întâi să se întrunească Consiliul General al Capitalei.

Share