Aktual24 a fost inexplicabil închis de DNSC, apoi redeschis

Share

La finalul săptămânii trecute, website-ul Aktual24 a trecut prin purgatoriu, fiind acuzat aiurea de DNSC pentru fake news şi închis.

“DNSC a publicat o listă cu 11 site-uri fake news cu activitate în contextul crizei Ucraina – Rusia”, anunţa Agerpres.

“Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat pe dnsc.ro o listă de site-uri cu activitate în contextul crizei Ucraina – Rusia, inclusiv adrese IP specifice utilizate în atacuri malware, listă pe care o va actualiza frecvent”, scria agenţia de presă, citând Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

Apoi, am citit cu stupoare următorul text:

“(…) sunt publicate în listă 11 site-uri fake news şi fraude cu activitate în contextul crizei Ucraina – Rusia, din care doar două sunt active, respectiv https://www.aktual24.ro – Fake News – IP 148.251.128.74 – Germania, IP 148.251.128.158 – Germania şi https://russian.rt.com/ Fake News – 185.178.208.120 – Rusia.”

Absolut incredibil. Cunoaştem şi cităm de ani de zile website-ul Aktual24. Nu are nici un fel de legătură cu fake news şi cu fraudele de activitate, “în contextul crizei Ucraina – Rusia”.

AK24 ar fi trebuit să fie închis. Am intrat însă pe website fără probleme şi atunci am decis să nu tratăm subiectul, aşteptând să vedem mai clar despre ce este vorba.

Ulterior, redactorul şef al publicaţiei, Ovidiu Albu, a postat un articol-mărturisire, în care şi-a descris calvarul trăit. Din ce scria Albu, nu rezulta clar dacă website-ul a fost oprit, restricţionat, oprit, apoi repornit etc.

Am continuat să aşteptăm, pentru că postările de la AK24 continuau să apară, în ritm de week.end. Ulterior, Ovidiu Albu a publicat un articol de opinie, în care îl acuza pe Vasile Dîncu pentru oprirea website-ului Aktual24.

“Suspectul principal este Vasile Dincu, ministrul PSD al Apararii”, susţine Albu. Moticul? Din Directoratul DNSC face parte şi acesta, ca ministru al Apărării, şi a fost criticat în mod repetat de AK24. Jurnalistul spune că ar fi avut şi o discuţie cu purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, care s-a declarat uimit de cele întâmplate.

“Ma opresc aici pentru moment. Mentionez ca imi voi retrage aceste acuzatii si chiar ii vor prezenta scuze public lui Vasile Dincu daca autoritatile statului imi demonstreaza credibil ca inchiderea site-ului aktual24.ro a fost doar o „eroare”.”, spune Ovidiu Albu.

Evident, poate că unii dintre noi suntem sau nu suntem de acord cu tonul Aktual24, ori cu abordările preferate, pe care le respectăm. Dar a închide un astfel de organ de presă independent, fără nici o legătură cu argumentaţia folosită de DNSC, este un atac la adresa libertăţii de exprimare.

Evident, în timp ce AK păţeşte asta, website-uri de fake news care ne intoxică de ani de zile, ca Ştiri pe surse, DCNews sau ActiveNews dănţuie, după ce au cotit-o rapid şi s-au îmbrăcat în haine corecte politic.

Evident, imediat a sărit din baie copreşedintele AUR, George Simion, cerând DNSC şi închiderea G4Media. Altă prostie. Când o autoritate a statului face o asemenea nefăcută, imediat cei ca Simion sar, normal. Li s-a oferit prilejul să plesnească mingea, o şi fac.

Evident, era şi momentul potrivit pentru o asemenea evoluţie, cu Rusia la frontieră. Cei care au croit această boacănă sau au făcut intenţionat aşa ceva ar trebui să îşi ceară scuze public.

Share