home MASS MEDIA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Administrația Gradea consideră Televiziunea Națională unitate militară

Administrația Gradea consideră Televiziunea Națională unitate militară

Share

Administraţia Gradea, care continuă să conducă Televiziunea Română, în pofida prostiilor în serie şi ilegalităţilor pe care le face, a luat-o rău de tot razna-n boscheţi.

Un răspuns halucinant, semnat de șeful Serviciului Comunicare, Relații Publice și Protocol din Societatea Română de Televiziune, Mircea Radu, transmis reprezentantei salariaților din Consiliul de Administrație, Monica Ghiurco, demonstrează faptul că actuala conducere consideră instituția publică de presă o unitate militară, unde membrii CA sunt incompatibili dacă se înscriu în sindicat!

De fapt, nu în orice sindicat, ci în Sindicatul MediaSind, întrucât membrilor CA care fac parte din sindicatul de casă al conducerii, nu li s-au făcut plângeri pentru incompatibilitate la ANI, așa cum a fost cazul membrei CA.

În concepția conducerii TVR membrul CA este incompatibil cu funcția de membru al CA, motiv pentru care au fost depuse sesizări la ANI împotriva reprezentantei salariaților în Consiliul de Administrație!

În viziunea șefului Serviciului Comunicare, instituția este asimilată unei instituții publice, în care ”persoanele care deţin funcţii de demnitate publică conform legii, magistraţii, personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, unităţile şi/sau subunităţile din subordinea ori coordonarea acestora nu pot constitui şi/sau adera la o organizaţie sindicală” – se arată în adresa semnată de fosta vedetă Mircea Radu.

Precizăm că SRTv este singura organizație din presă care are un compartiment pentru informații clasificate coordonat de un fost colonel din STS, Adrian Fulea, ceea ce nu este tocmai specific unei instituții de presă care are ca misiune legală informarea corectă a publicului.

Ceea ce nu cunosc însă Doina Gradea, Mircea Radu și Adrian Fulea, este că dreptul de afiliere la organizații sindicale este garantat de Constituția României și de Convențiile Organizației Internaționale a Muncii la care România a aderat. Iar acțiunile ilegale ale administrației TVR împotriva membrilor de sindicat și organizației noastre sindicale din TVR, vor fi sancționate și penal, dar și de instanțele internaționale.

Deja, Guvernului României, prin Ministerul de Externe, a fost somat de către Consiliul Europei, în urma sesizării MediaSind și a Federației Europene a Jurnaliștilor, cu privire la acțiunile abuzive ale TVR împotriva membrilor MediaSind TVR! (amănunte aici: https://www.coe.int/en/web/media-freedom/all-alerts)

Toate aceste abuzuri se întâmplă din cauza complicității parlamentarilor care ignoră toate sesizările și alertele primite din partea angajaților,  membrilor CA, societății civile față de situația dezastruoasă din Televiziunea Națională.

Singura șansă de salvare a celei mai mari instituții de presă din România este ca justiția să judece cu celeritate desele încălcări ale legii și să sancționeze faptele penale săvârșite de cei vinovați. MediaSind TVR solicită ANI și DNA să cerceteze neconcordanțele flagrante din declarația de avere a șefului Serviciului Comunicare din TVR! 

Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 31 august  2020

Share