Sfat: cel care a postat „Nella Sala vuota” a fost obligat sa desfaca aceasta sectiune in trei parti, care trebuie ascultate succesiv.
Asa cum am mai aratat, I New Trolls este unul dintre cele mai importante si originale grupuri de Italian Symphonic Prog (ISP). Au trecut prin nenumarate experiente muzicale. Dupa ce au inceput, in anii ’60, ca trupa italiana de pop rock, au ajuns la formula de progresiv simfonic, din care face parte formidabila creatie Concerto Grosso 1.
A urmat o sciziune in doua grupuri: unul mai spre hard rock, Ibis, si acesta celebru, si altul, New Trolls Atomic System, care a continuat traditia ISP, lansand alte albume-perla: „Tempi Dispari”, „Concerto Grosso no. 2”, apoi adaptarea dupa Mussorgsky „Una notte sul Monte Calvo”.
Dupa reunirea fiilor ratacitori care formasera Ibis, reformatul I New Trolls lanseaza „Concerto Grosso no. 3 ‘The Seven Seasons'”. Parerea mea este ca no. 2 este cel mai slab, iar no. 3 se apropie cel mai mult de aceasta perla care este no. 1.
Am postat embederul la prima parte din ultima miscare a acestui concert, numita „Nella sala vuota”. Daca ar fi sa glumesc, as spune ca este vorba despre cinci oameni furiosi ca s-au pierdut prin muzica simfonica atata timp, care acum revin la rock, spre vana lor caracteristica.
Daca este sa vorbesc serios, as spune ca sinteza intre muzica simfonica si hard rockul de tip Jimmi Hendrix (baietii acestia au fost mari admiratori ai geniului american) continua cu mare succes si in aceasta ultima portiune, intr-o imbinare maistra de stiluri pe care aproape nimeni in lume nu a mai reusit vreodata sa le contopeasca astfel.
Iar lucrul acesta fascineaza. Inca un cuvant. Eu cred ca muzica I New Trolls nu este din acel mare curent, pe care eu il numesc Great Italian Symphonic Prog (GISP). Trupe GISP vom mai asculta, dar I New Trolls sunt dincolo de GISP, prin originalitatea lor deosebita si tragismul muzicii lor extrem de frumoase.
