home SPORT Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar putea lua condamnări grele

Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar putea lua condamnări grele

Share

Un procuror de la Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut miercuri judecătorilor de la Curtea de Apel București condamnarea fostul președinte al FRF, Mircea Sandu. Dar de asemenea și a fostului președinte al LPF, Dumitru Dragomir.

Toate drumurile duc la Corleone si Naşul

Este vorba despre pedepse maxime pentru abuz în serviciu și folosirea influenței ori autorității. Totul – în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova. Prima instanță, care a fost Tribunalul București, nu a realizat cât de mare este pericolul lăsării celor doi în libertate, susţine acum reprezentantul DNA.

Se impune ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la pedepse maxime pentru infracțiunile săvârșite: 14 ani, consideră DNA. Avocații acestora au cerut achitarea celor doi foşti oameni de sport. Aceştia susțin că reproșul care li se aduce, că au votat greșit, este un precedent periculos.

Mircea Sandu? Corleone? Nici gur-a flori nu le-a mirosit

Membrii Comitetului au declarat la audieri că au votat potrivit propriei convingeri. Ei susţin că Dumitru Dragomir nu a exercitat vreo influență asupra lor. De asemenea, că nu a fost identificată persoana care ar fi obținut un folos în urma acelui vot. Parchetul nu spune cine ar fi obținut acel folos necuvenit. Noi nu știm cine este persoana pentru care s-ar fi exercitat acea influență.

, a spus avocatul lui Dumitru Dragomir, fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal. La proces au fost prezenți Adrian Mititelu și zeci de suporteri ai echipei Universitatea Craiova. Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, și Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București, în iunie 2016, la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri. Aceasta către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA, în valoare de 1.084.592.000 de lei (aproximativ 240 de milioane de euro).

Postari Similare
parcursul echipei lui Mititelu seamănă izbitor cu cel al Fiorentinei de la începutul anilor 2000
Becali a afirmat că nu a respectat Codul Fiscal când a plătit suma de transfer
Surse demne de crezare au dezvaluit ca “greii” federali pregatesc salvarea Timisoarei si, bineinteles, a
~Base da in CT Popescu~Mircea Iorgulescu turnator~Scandalul "Mita la Vama" - latul se strange-n jurul
Şi totuşi, e o problema! Problema e că Cenaclul Flacăra nu era o formă de
Pe fondul creat de scandalul Ciuvică, imaginaţia combatanţilor din Opoziţie sau mass-media s-a dovedit a
Asa cum arata Tiberiu Lovin, Adrian Mititelu ar fi facut oferta de cumparare pentru "Cotidianul".
Au trecut 17 ani de cand, exact in acest moment al anului, nationala de fotbal
Dumitru Dragomir a declarat că propunerea Sport Klub de a transmite meciurile din Liga I
Schimband vreo 15 redactii, nicaieri nu m-am mai simtit la fel de bine, in nici
Share