Zgârie-norul Catedrala Mântuirii Neamului. Îngeri auriţi de 13 metri înălţime

Share

Dacă tot ai făcut Catedrala Mântuirii Neamului, un mamut de 120 de metri înălţime, cu 17 metri mai scund decât Basilica San Pietro, trebuie să pictezi pe el.

Ați văzut vreodată un înger de aproape, atât de aproape încât să vreți să vorbiți cu el? Ca să vezi un înger față în față, ca să-i admiri aripa lungă de 10 metri, trebuie să urci mult, mult pe schele și să ajungi în acel moment al zilei, în care lumina inundă bolta altarului, scrie Antoaneta Dohotariu, pentru B365.

“Apoi”, continuă autorul, “trebuie să înțelegi cum a fost făcut îngerul uriaș, cine l-a creat, din ce substanță, cu ce materiale, de ce și pentru cine. Tehnica mozaicului datează de dinainte de Hristos și a renăscut în România prin proiectul Catedralei Naționale”.

Nu este vorba despre un înger normal, banal, la purtător, ci despre “unul uriaș, înalt cât o clădire, cu aripi făcute din mozaic adus special de la Veneția, de culoare verde, turcoaz, albastru, pe fond din foiță de aur, ca-n vise. Eu l-am văzut cum se înalță printre schele, m-am urcat acolo, ca să vă spun povestea aceasta”, spune Antoaneta Dohotariu.

“Televiziunea seamănă cu arta mozaicului, dacă la televizor avem pixeli pe care nu îi vedem cu ochiul liber, la fel se întâmplă și cu mozaicul. E un efect optic, de la distanță nu percepem pietricelele din mozaic, dar în ansamblu este altceva, este minunat”, spune Daniel Codrescu, pictorul iconar care coordonează lucrările de pictură în mozaic, de la Catedrala Mântuirii Neamului.

Nu este preot. Este pictor. A fost ales să se ocupe de cea mai importantă parte din proiectul catedralei, cea vizuală. De imaginile care fac legătura între cer și persoană, pentru că omul, când intră într-o biserică, moschee sau sinagogă, la început vede și abia după aceea aude.

Share